Alma Health & Spa Retreat estimează o creștere a rezervărilor pentru sezonul de vară

Alma Health & Spa Retreat estimează o creștere a rezervărilor pentru sezonul de vară
person Horeca
access_time_filled

Turismul de sănătate atrage tot mai mulți români care vor să se bucure în concediile lor atât de relaxare, cât și de terapii și tratamente specifice nevoilor și afecțiunilor pe care le au. Acest trend este confirmat și de rezultatele estimate de reprezentanții Alma Health & Spa Retreat, care vara aceasta își propun să înregistreze o creștere cu 20% a cifrei de afaceri aferente acestui sezon estival.

În România operatorii din industria turismului au început să facă investiții generoase în zona de wellness, în încercarea de a valorifica potențialul pe care îl au foarte multe destinații din țara noastră. Este și cazul stațiunii Lacu Sărat din Brăila, recunoscută pentru faptul că are cel mai mineralizat nămol sapropelic din România.

Astfel, odată cu investițiile din ultimii ani și, în special, odată cu deschiderea unui nou complex balnear, Alma Health & Spa Retreat, care și-a propus să pună din nou Lacul Sărat pe harta turistică a României, zona a început să prindă un nou contur și să se ridice la standardele stațiunilor balneare din Europa.

Prețurile pentru sezonul estival încep de la 550 lei / noapte camera dublă cu mic dejun inclus și acces la piscine și la baza de tratament, la care se adaugă prețul terapiilor dorite.

Alma Health & Spa Retreat este un complex care îmbină opțiunile de agrement și facilitățile unei baze moderne de tratament balnear. Turiștii români și străini care ajung aici caută atât relaxare, cât și tratamente balneare. De altfel, resortul este preferat și de grupurile corporate care aleg acest loc pentru diferite evenimente sau team building-uri, care acoperă un procent de 45% din cifra totală de afaceri a complexului.

Profilul turistului care a optat până acum pentru o vacanță balneo la Lacu Sărat include cupluri sau familii cu copii, adulți cu vârsta cuprinsă între 35 și 50 de ani, care sunt preocupați de sănătatea lor și a celor mici și caută tot mai des locuri noi în care să petreacă o vacanță cu opțiuni de relaxare și distracție.

Cele mai căutate facilități ale resortului sunt piscina interioară cu apă captată din Lacul Sărat, masajele și împachetările cu nămol sapropelic, camerele individuale pentru băi cu apă sărată și nămol sapropelic, tratamentele de hidroterapie, hidromasaj, duș subacval și duș Vichy, electroterapia, shock wave (tratamente de recuperare și ortopedie), VACUMED, pentru activarea sistemului circulator periferic, laser terapie pentru biostimulare și recuperare, băi galvanice, SIS (câmp electromagnetic de înaltă intensitate), Emsella (pentru tratarea afecțiunilor ginecologice), ultrasunete, magnetoterapie de joasă frecvență și multe alte facilități tipice unui complex balnear.

Alma Health & Fun este zona de agrement exterioară și include Aquapark, piscine cu apă dulce și apă sărată și șezlonguri cu umbrele (așezate lângă piscine sau lac), piscină pentru copii, beach bar și pool bar, dar și un restaurant cu autoservire – Bistro by the Lake.

Cât costa o vacanță balneo la Lacu Sărat?

Turiștii care ajung la Alma Health & Spa Retreat petrec, în medie, un sejur de 2 nopți, optând, de cele mai multe ori, și pentru terapii și tratamente suplimentare. Cele mai căutate pachete de către turiștii români sunt cele care includ atât cazarea, cât și tratamentele balneo, pentru un număr de 3-5 zile. Unul dintre aceste pachete include minim 3 nopți de cazare, demipensiune (mic-dejun + cină), 5 proceduri balneare pe zi la recomandarea medicului balneolog Alma Health Center și o consultație medicală. În acest pachet sunt incluse și accesul la Alma Health & Fun pe perioada verii (plajă cu nisip și ieșire directă la lac pentru oncțiuni cu nămol, piscină cu apă dulce, piscină cu apă sărată din Lacul Sărat), accesul la piscina interioară, accesul la piscina cu apă dulce, jacuzzi, saună uscată și camera salină cu sare de Himalaya.

Prețurile încep de la 820 lei / zi pentru camera standard (ocupare single, demipensiune + 5 terapii incluse) și 1240 lei / zi pentru camera Standard (ocupare dublă, demipensiune + 5 terapii incluse).

Pentru turiștii care își doresc doar cazare, prețul unei camere duble cu mic dejun inclus este de s550 lei (ocupare dublă) / noapte pentru camera standard king sau twin.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302