Aro Palace Brașov angajează CEO și Hotel General Manager
Două poziții cheie în structura de conducere a companiei Aro Palace Brașov sunt deschise candidaților cu experiență în domeniul turismului. Compania deținută de Transilvania Investments, acționar majoritar cu 85% din acțiuni, este în căutarea unui CEO și a unui General Manager pentru hotelul omonim. Principala misiune a acestora va fi de a implementa strategia de transformare a companiei într-o entitate agilă, adaptată cerințelor tot mai exigente pe care clienții le au în domeniul turismului.
Cu 1.300 de locuri de cazare în administrare, la care se adaugă trei restaurante și un centru de wellness, Aro Palace este una dintre cele mai importante companii din turism din zona centrală a țării. Viitorul CEO va coordona întreaga activitate a companiei, având în subordine o echipă aflată în extindere. Printre proiectele în curs se află renovarea hotelului Capitol și includerea acestuia într-un lanț internațional. Experiența de minim trei ani într-o poziție similară este absolut necesară, toate detaliile legate de responsabilitățile acestui post fiind detailate aici talent.winsed.swiss/en/job/7015
Un simbol al Brașovului, Aro Palace reprezintă, de mai bine de 8 decenii, un important hotel al orașului. Planurile de viitor prevăd intrarea într-un proces de modernizare care să readucă hotelul Aro Palace în topul preferințelor turiștilor care vizitează zona. Redeschiderea barului de noapte și a renumitului restaurant rooftop, precum și reamenajarea camerelor sunt printre primele măsuri planificate pentru perioada următoare. Poziția de director general al hotelului include printre responsabilități coordonarea acestor investiții și crearea unei culturi organizaționale moderne, care să susțină politica de fidelizare a celor peste 70.000 de clienți ce se cazează, anual, în hotel. Cerințele și responsabilitățile postului sunt prezentate aici talent.winsed.swiss/en/job/7016
Recrutarea este coordonată de o companie elvețiană specializată în domeniul ospitalității, care va asigura selecția transparentă a celor mai buni candidați. Data limită pentru trimiterea CV-urilor este 10 februarie a.c., aplicațiile putând fi trimise pe adresa jobsro@winsed.swiss
Despre Transilvania Investments
Transilvania Investments este unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, listat pe Bursa de Valori București, sub simbolul TRANSI. Misiunea fondului este de a maximiza randamentele investitorilor, prin administrarea unui portofoliu complex de active ce include companii din sectoarele financiar, turism, real estate, energie și IT.