Campania ”Heart of Hospitality” a Accor revine alături de Organizația Mondială a Turismului – UNWTO

Campania ”Heart of Hospitality” a Accor revine alături de Organizația Mondială a Turismului – UNWTO
person Horeca
access_time_filled

Campania Accor „Heart of Hospitality” revine cu o nouă serie de podcasturi și numeroase studii de caz ale profesioniștilor din domeniul ospitalității din întreaga Europă, care împărtășesc pasiunea, meșteșugul, creativitatea și mărinimia care animă sectorul turismului și ospitalității. Accor își dorește să scoată în evidență industria, oamenii, oportunitățile sale și să promoveze ospitalitatea ca sector crucial din punct de vedere economic și ca alegere de carieră care oferă satisfacții personale.


În primul episod al celui de-al doilea sezon al ”Heart of Hospitality”, Duncan O’Rourke, CEO Accor Northern Europe și gazdă a podcastului dedicat industriei, o are ca invitată pe Natalia Bayona, director pentru inovație, educație și investiții la Organizația Mondială a Turismului, UNWTO. Cei doi discută despre modul în care educația, tehnologia și inovația pot aduce o schimbare sustenabilă în peisajul turismului, despre importanța implicării comunităților locale și a creării de experiențe la nivel local și despre cum, împuternicind tânăra generație, se poate modela mai bine viitorul sectorului.
Mai mult, episodul celebrează vocea și perspectiva valoroasă a tinerilor, un grup demografic care contribuie cu 50% din forța de muncă din turism la nivel mondial, și discută despre oportunitățile și importanța tinerilor în acest sector. „Inovația trebuie să fie condusă de tineri și trebuie să le dăm putere pentru a modela viitorul. Industria ospitalității este sectorul care angajează cel mai mare număr de tineri, deci este un sector foarte tânăr, dinamic și inovator. Este cel mai uman sector economic, pentru oameni și prin oameni. Pentru că este atât de orientat către individ, trebuie să inovezi în fiecare moment, deoarece fiecare om este diferit în lume”, precizează Natalia Bayona.


Episodul complet poate fi ascultat aici: https://heart-of-hospitality.com/podcast/
Pentru mai multe informații despre o carieră în ospitalitate, vizitează: https://careers.accor.com/

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302