DoubleTree by Hilton se extinde în Europa cu șase noi hoteluri

DoubleTree by Hilton se extinde în Europa cu șase noi hoteluri
person Horeca
access_time_filled

Hilton a confirmat extinderea portofoliului DoubleTree by Hilton, anunțând șase noi hoteluri europene în Italia, Franța, România, Ungaria, Olanda și Germania. DoubleTree, marca Hilton cu servicii complete, a înregistrat o creștere rapidă în Europa, 37 de hoteluri fiind preconizate să se deschidă în regiune în următorii cinci ani. Hotelurile se alătură celor peste 120 de proprietăți DoubleTree by Hilton care operează în prezent în Europa.

DoubleTree by Hilton Brasov City Centre – România
DoubleTree by Hilton din Brașov va fi situat ideal chiar în centrul orașului, oferind acces facil la cele șase parcuri industriale și la vechiul oraș istoric, pentru a atrage turiștii veniți pentru afaceri sau agrement. Programat, în prezent, să se deschisă în 2024, facilitățile sale vor include un bar pe acoperiș, un cazinou cu intrare separată, spații pentru reuniuni, precum și un centru de fitness și wellness. Proprietatea va opera în baza unui acord de gestiune dintre Hilton și Crown Venus Residence Estate SRL.

DoubleTree by Hilton Sittard – Olanda
Recent inaugurat în decembrie 2021, DoubleTree by Hilton Sittard este rezultatul unui acord de franciză cu Black Label Hospitality. Clădirea istorică găzduiește 90 de camere, restaurantul francez al hotelului deschis pe tot parcursul zilei, un centru de fitness, spații pentru reuniuni și evenimente, precum și Bar Bisco din fosta capelă a proprietății. Hotelul se află la o distanță de cinci minute de principalele atracții ale orașului.

DoubleTree by Hilton Hannover Schweizerhof – Germania
În urma unui acord de franciză cu Schweizerhof Hotel GmbH & Co. KG, DoubleTree by Hilton Hannover Schweizerhof s-a deschis în decembrie 2021, cu planuri pentru o strategie de investiții în etape succesive în primăvară și vară. Hotelul cu 200 de camere este situat, în mod convenabil, la mai puțin de un kilometru de districtul bancar și judiciar al Hanovrei și în apropierea gării din Hanovra. Printre facilități se numără un restaurant și bar bistro, 880 de mp de spații pentru reuniuni, precum și centrul de wellness și SPA.

DoubleTree by Hilton Lyon Eurexpo – Franța
DoubleTree by Hilton Lyon Eurexpo este prima proprietate DoubleTree a Hilton din Franța și se află în Lyon, al treilea oraș ca mărime din Franța, situat la confluența râurilor Rhône și Saône. Deschis în ianuarie 2022, hotelul oferă 141 de camere de oaspeți, patru săli de reuniune modulare și un centru de fitness. Acesta va opera în baza unui acord de franciză cu SARL Société de l´Hotel du Lac şi va fi administrat de Solanet Gestion Hôtelière.

DoubleTree by Hilton Milan Malpensa Solbiate Olona – Italia
Cu inaugurarea programată în aprilie 2022, DoubleTree by Hilton Milan Malpensa Solbiate Olona se va alătura altor șapte proprietăți DoubleTree by Hilton care operează în Italia. Hotelul de 246 de camere se va deschide în urma unui acord de franciză cu Grupul GDF, un partener consacrat al Hilton în Italia. Centrul de conferințe al hotelului, care va include șapte săli de reuniuni, va oferi facilități pentru reuniuni.

DoubleTree by Hilton Budapest Buda Hills Hotel and Residences – Ungaria
Debutând ca prima proprietate DoubleTree by Hilton din Ungaria, DoubleTree by Hilton Budapest Buda Hills Hotel and Residences va fi situat în Pösingermajor, un cartier din capitala Ungariei. Hotelul urmează să își deschidă porțile în 2023, dotat cu facilități de wellness & spa, o piscină și spații pentru conferințe. Hotelul va fi inaugurat în urma unui acord de franciză cu Rupphegyi Kft, o companie maghiară de dezvoltare și administrare imobiliară.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302