Gastronomia locală la Romanian Beef Master

Gastronomia locală la Romanian Beef Master
person Horeca
access_time_filled

De curând a avut loc, la Moara Vlăsiei, a doua ediție a manifestației dedicate cărnii de vită – Romanian Beef Master 2022. Evenimentul a reunit bucătari pricepuți în prepararea cărnii de vită, reprezentanți oficiali, geneticieni, specialiști în reproducția și creșterea bovinelor, chefi juniori și alți reprezentanți ai sectorului gastronomic internațional.


Concursul profesioniștilor – trofeul Romanian Beef Master

Competiția culinară principală, dedicată cărnii de vită produse exclusiv în România, care a avut loc în cadrul acestui eveniment, a cuprins 5 echipe de bucătari profesioniști care au gătit chiulotă Permium Angus. După câteva ore de muncă, expunere de talent și tehnică, trofeul a fost obținut de chef Rareș Moga din Sibiu, alături de echipa Bloj Răzvan și Carmen Siminie.
Au jurizat 16 membri: producători de carne, oficiali, fermieri, procesatori, specialiști în gastronomie internaționali și naționali. din toată țara. Pentru a decide câștigătorul, jurații au urmărit: modul interpretării rețetei propuse de echipă, care aparținea repertoriului clasic sau putea fi o creație de moment, asocierea cărnii de vită cu legume, leguminoase, verdețuri, fructe, condimente, mirodenii, plante aromatice, corectitudinea gătirii cărnii de vită, sosul, coloristica folosită în vederea evidențierii cărnii de vită Premium Angus.


Culinariada – locul de afirmare a tinerilor bucătari
Pentru a sprijini viitoarele generații de profesioniști și artiști gastronomici, la evenimentul Romanian Beef Master a fost creat un context în care să se afirme prin organizarea competiției de juniori Culinariada, în parteneriat cu Guvernul României, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Cele 13 echipe participante s-au întrecut în prepararea chiulotei de vită Premium Angus. Câștigătorul probei a fost Palancianu Armand, Universitatea de Științele Vieții Ion Ionescu de la Brad, Iași, Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare.


Carnea de vită produsă în România apreciată de stelați Michelin
Deoarece scopul principal al evenimentul a fost promovarea cărnii de vită produsă în România și accesibilizarea gătirii acesteia, pe lângă competițiile profesioniștilor, au avut loc demonstrații cu multiple tehnici și bune practici de gătire a cărnii de vită. Publicul prezent a putut descoperi și chiar învăța la fața locului, iar apoi degusta, preparate diverse din piese precum brisket, rasol cu os, picannha, limbă, coadă, vrăbioară, burtă, skirt steak, antricot etc.
Pasionații de produse rafinate și preparate creative au putut lua parte chiar și la un seminar despre maturarea cărnii de vită în mediu uscat. Lui Chef Radu Zărnescu,  vice președintele Euro-Toques International, i s-au alăturat invitații Marian Ochea – Medic veterinar specializat în creșterea și exploatarea bovinelor și Ioan Costa – specialist și cercetător în conservarea, cultivarea și prepararea ciupercilor, pentru a dezbate importanța maturării cărnii, impactul pe care o bună maturare îl are asupra fibrelor și frăgezimii cărnii dar și pentru a propune câteva experimente de maturare în grăsime ridicată, whisky, pastă de trufe sau Koji.
Evenimentul și-a propus să fie punctul de plecare al dialogului, promovării și susținerii produselor locale, poate chiar creării unei strategii naționale de turism gastronomic în jurul producătorilor din țara noastră și a celor care reușesc niște preparate extraordinare, plecând de la produsele autohtone.
Totodată, evenimentul a facilitat accesul publicului la modalități corecte de preparare și gătire a cărnii de vită, astfel încât să se bucure pe deplin de toate calitățile acesteia.
De asemenea, acest eveniment a fost pe de o parte o provocare pentru bucătarii participanți la competiție și pentru jurați, iar pe de altă parte, un beneficiu pentru publicul larg care s-a bucurat de minunatul gust al cărnii de vită Angus, de complexitatea creațiilor pe care masterchefii le-au etalat pe farfurii, dar și de poveștile de degustare a preparatelor gătite care mai de care mai impresionant.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302