Grigoris Kikis, câștigătorul Finalei Regionale a competiției culinare S.Pellegrono Young Chef Academy 2022
După câteva ore de pregătire în bucătăria școlii Aspira College din Zagreb, Croația, și prezentări creative pline de emoțiile specifice unui concurs, juriul ales de S.Pellegrino Young Chef Academy a decis, în cadrul Finalei Regionale din 8 noiembrie, ca Grigoris Kikis, din Grecia, să meargă în Marea Finală de la Milano din 2023.
Grigoris Kikis s-a ridicat la așteptările tehnice și creative ale juriului prin signature dish-ul numit „The Story of Cod”. Prin preparatul său, Grigoris a intenționat sa facă o introducere a celor prezenți în gastronomia grecească, combinând tradiția cu modernismul.
Mentorul, care îl va acompania pe Grigoris Kikis în Marea Finală de la Milano, este Georgianna Hiliadaki, Chef/Co-founder a restaurantului cu 2* Michelin – Funky Gourmet, din Atena, și restaurantele Opso, Ino & PittaBun din Londra. Georgianna a ocupat locul 5 în topul Best Female Chef in the World 2017 și a fost Best Female Chef în Atena, Grecia, pentru trei ani consecutiv 2017-2019.
Începând cu ediția 2019/21 a competiției S.PELLEGRINO YOUNG CHEF, au fost adăugate încă trei premii importante: S.Pellegrino Award for Social Responsibility votat de Sustainable Restaurant Association, care guvernează programul Food Made Good, Acqua Panna Award for Connection in Gastronomy, votat de chefii mentori din competiție, și Fine Dining Lovers Food for Thought Award, votat de cititorii Fine Dining Lovers. Aceste premii au fost câștigate, în această ediție, de doi chefi tineri talentați și de către marele câștigător:
S.Pellegrino Award for Social Responsibility – ŽIGA KOPRIVC, cu preparatul: “Just the two of us”;
Acqua Panna Award for Connection in Gastronomy – IVAN TARTARO, cu preparatul: “Grounded Roots”;
Fine Dining Lovers Community Award – GRIGORIS KIKIS, cu preparatul: “The Story of Cod”.
“Îi felicit pe caștigători, dar și pe colegii noștri din Croația și Italia pentru excelenta organizare a Finalei Regionale de la Zagreb, competiție pe care ne dorim și noi să o aducem în România, deoarece avem premisele necesare pentru a organiza așa un eveniment”, a declarat Coca Angheluța, Senior Brand Manager PPD Global România.
România a fost reprezentată la aceasta ediție de Chef Emanuel Mocan, unul dintre cei mai talentați chefi din generația nouă de bucătari. Preparatul lui Emanuel s-a numit “Renaissance” și a elogiat unul din ingredientele importante din bucătăria românească – ciupercile. Emanuel l-a avut alături ca mentor pe Chef Cezar Munteanu, care a contribuit de-a lungul anilor la formarea profesională a tânărului bucătar. Chiar dacă nu a reușit sa treacă mai departe în Marea Finală, participarea României la această competiție susținută de către PPD Global România, reprezentant oficial al brand-urilor San Pellegrino și Aqua Panna în România, a însemnat o noua etapă importantă în dezvoltarea bucătarilor din țara noastră.
“Suntem bucuroși că am putut fi prezenți la o noua Finala regionala a competiției San Pellegrino Young Chef. Le mulțumim lui Chef Emanuel Mocan și Chef Cezar Munteanu pentru implicare și pentru tot efortul depus pentru a ne reprezenta cu mândrie la aceasta competiție. Chiar dacă nu ne-am dus mai departe în Marea Finală, vom continua să ne implicăm în dezvoltarea gastronomiei din România și în proiectele educative care ajută tinerele talente dornice să devină bucătari” , a spus Alexandru Frangopol, General Manager, PPD Romania.
Din juriul format din chefi renumiți din Croația, Israel, Grecia și Polonia a făcut parte și Chef Oana Coantă, Bistro de’l Arte Brașov.
“Orice competiție culinară este o oportunitate de învățare. Ne-am luat lecțiile ediției actuale și ne pregătim deja pentru preselecțiile din 2024, când vom avea o noua serie de tinere talente care să ne reprezinte pe scena competiției internaționale, San Pellegrino Young Chef. Cred în potențialul tinerilor bucătari și sunt convinsă că va veni ziua în care vom fi în Marea Finala”, a declarat Daniela Sima, Trainer, Consultant & Event Planner.
San Pellegrino Young Chef este un proiect desfășurat la nivel Mondial, în țările în care activează brand-ul San Pellegrino. Organizat în 16 regiuni, România face parte din regiunea Europei de Sud-Est și Regiunea Mediteraneeană, împreună cu Croația, Grecia, Polonia, Slovenia și Ungaria.
Despre PPD Global România
Prezentă pe piața din România din 2007 și parte a grupului PPD Global, PPD Global România este distribuitor de băuturi Premium.
Despre S.Pellegrino & Aqua Panna
S.Pellegrino, împreuna cu Aqua Panna și Sanpellegrino Sparkling Fruit Beverages sunt mărci internaționale înregistrate ale Sanpellegrino S.p.A. cu sediul la Milano, Italia.