Julius Meinl anunță un parteneriat cu cheful patiser Antonio Cachour
Julius Meinl, producător și furnizor de cafea, anunță în premieră un parteneriat în exclusivitate cu Antonio Bachour, chef patiser de top la nivel internațional. Antonio Bachour devine astfel ambasadorul global al mărcii. Este primul parteneriat de acest tip al brandului, care ia în considerare să extindă astfel de colaborări și pe plan local.
Renumit pentru deserturile sale creative, Antonio Bachour a câștigat numeroase premii, a fost numit unul dintre cei mai buni chef patiseri din Statele Unite și a primit premiul pentru cel mai bun chef patiser din lume din partea prestigioasei Best Chefs Foundation, cea mai importantă platformă de premii culinare din lume.
Acest parteneriat este alimentat de valorile comune pe care le împărtășesc Julius Meinl și Antonio Bachour, cum ar fi pasiunea pentru un gust excepțional, o viziune comună de a crea momente semnificative în viața oamenilor și un angajament puternic față de responsabilitatea socială și de mediu.
Antonio Bachour vorbește cu entuziasm despre faptul că a devenit ambasador al unuia dintre cei mai vechi experți în prăjirea cafelei din lume: „Am ales să mă implic în acest parteneriat deoarece Julius Meinl întruchipează tradiția și eleganța, cu o mentalitate pe termen lung pentru responsabilitate socială și grijă față de mediu. Este o companie de încredere, cu o reputație solidă, care împărtășește aceleași valori ca mine, una dintre cele mai importante fiind satisfacția în a oferi oamenilor momente de bucurie și fericire pură prin intermediul preparatelor noastre. Să devin ambasadorul Julius Meinl este o mare plăcere”.
Această colaborare este la fel de importantă pentru Julius Meinl. Răzvan Talpău, director general al Julius Meinl America de Nord, spune că: „Suntem extrem de onorați să încheiem un parteneriat cu Antonio Bachour și să luăm parte la această căutare neobosită pentru excelență și creativitate extraordinară, care încântă cele mai exigente gusturi. Combinând expertiza și pasiunea noastră pentru cafea cu abordarea inovatoare a lui Antonio în materie de arome, putem oferi clienților noștri o experiență cu adevărat excepțională. Ne bucură foarte mult să putem colabora cu cineva care împărtășește și recunoaște tot ceea ce reprezintă Julius Meinl”.
În cadrul colaborării, Antonio va pune în valoare sinergiile prin promovarea parteneriatului pe canalele relevante, prin dezvoltarea de proiecte speciale și creații personalizate, precum și prin participarea la evenimente cheie, inclusiv Host Milano.
Despre Julius Meinl: Înființată în 1862, Julius Meinl este una dintre cele mai vechi companii de prăjire a cafelei din lume și o marcă emblematică a cafenelelor din Viena. În prezent, cafelele și ceaiurile Meinl sunt vândute în peste 50.000 de spații hoteliere din 70 de țări.
Despre Antonio Bachour: De-a lungul carierei sale, Antonio a fost asociat cu hoteluri și patiserii de renume mondial, inclusiv cu coordonarea St. Regis din Miami și a programelor de deserturi pentru restaurantele bucătarului Jean Georges, bucătar de 3* Michelin, de la hotel. Succesul său a dus la deschiderea a patru brutării și la publicarea a șase cărți.