Organizația HORA salută promulgarea legii privind reglementarea autorizației de funcționare cu durată nelimitată

Organizația HORA salută promulgarea legii privind reglementarea autorizației de funcționare cu durată nelimitată
person Horeca
access_time_filled

HORA – Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România – salută promulgarea Legii 310 / 2024, care reglementează eliberarea autorizației de funcționare cu durată nelimitată. Noua lege a fost promulgată de Președintele României la începutul lunii decembrie, urmând a fi implementată în cel mai scurt timp de către autoritățile locale.

Legea aduce o schimbare majoră pentru operatorii HoReCa, eliminând obligativitatea redepunerii anuale a documentației necesare pentru reînnoirea autorizației de funcționare în cazul în care condițiile în care a fost obținută inițial autorizația nu s-au schimbat. Astfel, autorizația de funcționare se reînnoiește automat, operatorii fiind obligați doar să achite taxa de reînnoire stabilită prin hotărârile consiliilor locale și să completeze o declarație prin care să arate că nu au intervenit modificări.

HORA face un apel la toate administrațiile publice locale în vederea implementării cât mai rapide și clare, astfel încât să nu se creeze situații confuze. În ultimele zile, de când legea a intrat în vigoare, foarte mulți antreprenori din industrie se confruntă cu neclarități și nu știu ce au de făcut și de când. Este necesară o actualizare a informațiilor existente pe site-urile primăriilor, precum și punerea la dispoziție a unui tipizat pentru declarația pe proprie răspundere.

Pentru informarea generală, iată modificările cheie aduse de noua lege

•Autorizația pe perioadă nedeterminată – Autorizația de funcționare se emite pe termen nelimitat, atât timp cât condițiile inițiale și documentația depusă rămân valabile.
•Reînnoirea automată a autorizațiilor – Operatorii nu vor mai fi obligați să depună anual documentația pentru reînnoirea autorizației, dacă condițiile inițiale rămân neschimbate. Singurul demers care trebuie efectuat este completarea formularului pe proprie răspundere, prin care se declară că nu au intervenit modificări care să impună eliberarea unei noi autorizații.
•Obligații în caz de modificări – În cazul schimbării tipului de activitate, a suprafeței structurii de vânzare sau a expirării documentelor existente, operatorii trebuie să obțină un nou acord sau o nouă autorizație în termen de 30 de zile calendaristice.
•Sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor – Nerespectarea termenului de 30 de zile atrage suspendarea automată a autorizației de funcționare, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 73 pct. 1 din OG nr. 99/2000.

„Această schimbare legislativă reprezintă un pas important în sprijinirea dezvoltării sectorului HoReCa. Simplificarea procesului de reînnoire a autorizațiilor va economisi timp și resurse pentru operatorii economici, permițându-le să se concentreze mai mult pe activitățile lor de bază.

HORA subliniază că această lege reprezintă un exemplu de dialog constructiv cu autoritățile în sprijinul industriei. Totodată, HORA își exprimă disponibilitatea de a colabora activ cu autoritățile pentru implementarea imediată a acestor prevederi legale, așa încât efectele să se facă simțite chiar de la finalul acestui an.

Vocea noastră unită a fost auzită, iar această schimbare este doar unul dintre pașii pe care dorim să îi facem pentru a crea un mediu legislativ mai favorabil pentru sectorul HoReCa. Invităm toți operatorii din industrie să ni se alăture pentru a continua să construim împreună o industrie puternică”, declară Radu Savopol, Președinte HORA.

HORA, organizația patronală care reunește aproape 200 de companii din industria ospitalității, cu o cifră de afaceri de peste 3 miliarde de euro anual și peste 20.000 de angajați, rămâne dedicată misiunii sale de a susține interesele acestui important sector economic și de a crea un cadru legislativ care să favorizeze dezvoltarea sustenabilă.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302