Preferințele turiștilor de pe Litoral, post-pandemie

Preferințele turiștilor de pe Litoral, post-pandemie
person Horeca
access_time_filled

Spre deosebire de anii anteriori pandemiei, când cei mai mulți turiști preferau să se cazeze în hotelurile de la Marea Neagră la începutul weekend-ului, zilele de joi și vineri fiind cele mai aglomerate atât pe șoselele ce duc spre litoral, cât și în stațiuni și hoteluri, în prezent, zilele de luni și marți sunt cele alese cu precădere pentru data de check-in, aceasta fiind una dintre urmările pandemiei, arată datele centralizate de Litoralulromanesc.ro.

Situația a fost influențată și de ideea larg răspândită potrivit căreia weekendul este mai scump la mare, ceea ce e adevărat într-o mică măsură și se aplică doar în cazul celor care achiziționează sejurul în vârf de sezon, când cererea este foarte mare, iar disponibilitatea de camere, mult redusă. Dar, în 90% dintre cazuri, nu există diferențe de preț pentru cei care cumpără vacanțe din timp, prin programul de Înscrieri Timpurii și de la un turoperator.

Dat fiind că pe litoral, durata medie a unui sejur este de 5 nopți, oamenii preferă acum să vină la mare în zilele de luni și să plece spre case sâmbăta, aglomerația crescând direct proporțional în aceste zile. De aceea le recomandăm turiștilor să încerce să prindă weekendul în sejur și să se cazeze de joi sau de vineri. Nu mai sunt zile de evitate, cel puțin nu în această perioadă, întrucât în vârf de sezon ne așteptăm ca toate zilele să fie aglomerate”, spune Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Predilecția pentru o zi sau alta a săptămânii pentru a merge la mare diferă în funcție de vârstă. Astfel, tinerii preferă diminețile de vineri și chiar sâmbăta pentru check-in, familiile cu copii se deplasează spre litoral lunea sau marțea, în vreme ce pentru persoanele mai în vârstă acest criteriu contează mai puțin, pentru că nu sunt condiționate de concedii.

Pe de altă parte, distanță față de destinație influențează durata sejurului pe litoral: cu cât ne îndepărtăm mai mult de Marea Neagră, cu atât perioada sejurului crește. Turiștii care provin din vestul țării sau din zona de nord a Moldovei petrec mai mult timp la mare, cel puțin o săptămână, în comparație cu bucureștenii, cei din urmă alegând chiar și escapade foarte scurte, de două zile pe Litoral. Dar, cu toate acestea, peste o treime din totalul turiștilor care ajung pe litoralul românesc sunt din București, conform datelor colectate în sezonul estival 2021.

În ceea ce privește mijlocul de transport preferat către mare, mașina personală rămâne principala modalitate de deplasare, în pofida scumpirilor de la pompă.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea, până la cele de cinci stele.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302