România s-a evidențiat la Târgul Internațional de Turism de la Varșovia

România s-a evidențiat la Târgul Internațional de Turism de la Varșovia
person Horeca
access_time_filled

Cea de-a 30-a ediție a Târgului Internațional de Turism „TT Warsaw”, desfășurat în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024, în capitala Poloniei, Varșovia, a fost organizat sub patronajul Ministerului Turismului și Sportului al Poloniei și a reunit specialiști și iubitori ai turismului din întreaga lume, începând cu agenții de turism și tour operatori, până la firme de transport și structuri de cazare. Cu un număr de peste 22.000 de vizitatori și 56 de țări participante, „TT Warsaw” s-a dovedit a fi o platformă importantă pentru promovarea turismului global.


„România este o prezență de top la acest târg, fiind chiar în centrul atenției, deși în acest an nu am mai avut statutul oficial de țară parteneră. Am avut un stand elegant și primitor, iar polonezii, care ne sunt și gazde, dar și musafiri, au fost încântați să participe alături de noi la degustările de produse românești și la jocurile populare. Ne-am bucurat de o primire extraordinară din partea publicului și a profesioniștilor din domeniu”, a spus Adrian Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).


Standul României, cu o suprafață de 215 mp, a fost amplasat strategic la intrarea principală a târgului. Aici, 21 de co-expozanți au prezentat vizitatorilor ofertele turistice ale României, axându-se pe tradițiile, meșteșugurile și gastronomia locală. Artizanatul din Bucovina și Maramureș, dansurile și jocurile populare, dar și produsele gastronomice tradiționale – vinuri, palincă și preparate specifice regiunilor românești – au fost la mare căutare.


De Ziua Națională a României, 1 decembrie, un mesaj festiv „La mulți ani, România!” a fost difuzat pe panourile digitale din centrul Varșoviei dar și al Cracoviei, parte dintr-o campanie amplă de promovare a turismului românesc, desfășurată în Polonia între 16 noiembrie și 15 decembrie 2024. Campania are scopul de a crește vizibilitatea și interesul turiștilor polonezi față de România.


Anul acesta, România a fost în atenția presei cu transmisiuni în direct ale TVR Info din cadrul târgului, iar diverse organizații de promovare turistică, precum Alianța pentru Turism (ApT), FAPT (Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România) și OPTBR (Organizația Patronală a Turismului Balnear din România), au avut o prezență activă la eveniment. De asemenea, Tourism Board-ul Prahovean (APDT Prahova) a prezentat materiale de promovare în limba poloneză, promovând destinații de city break, turism cultural și de business, cum ar fi Sinaia, Bușteni, Azuga, Poiana Câmpina și Ploiești.


În primele 9 luni ale acestui an, potrivit Institutului Național de Statistică, România a fost vizitată de 86.327 de turiști polonezi, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă din 2023, când numărul acestora a fost de 75.216. Creșterea importantă se menține, în 2023 fiind cu 14% mai mulți turiști polonezi decât în 2022. Creșterea totală a numărului de turiști străini este de 12,8% pentru primele 9 luni ale acestui an, ca atare, cifra este extrem de mare, peste medie! Cei mai mulți polonezi au vizitat orașele turistice ale țării noastre, au ales circuite dar și stațiuni montane. Acest interes continuu al polonezilor pentru România ne încurajează să continuăm să promovăm frumusețea și diversitatea țării noastre. Târgul de la Varșovia a fost o oportunitate excelentă de a ne întâlni cu turiștii și partenerii de afaceri din Polonia și de a le oferi o fereastră deschisă către ceea ce România are de oferit”, a adăugat Adrian Voican.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302