Săptămâna Bucătăriei Italiene în Lume, ediția a-IX-a
Ambasada Italiei în România, ICE-Agenția Italiană pentru Comerț Exterior și Institutul Italian de Cultură din București sărbătoresc cea de-a 9-a ediție a Săptămânii Bucătăriei Italiene în Lume printr-un program de inițiative având ca temă principală anul acesta: „Dieta mediteraneeană și Bucătăria noastră la Origini: Sănătate și Tradiție”.
Scopul este de a oferi o „gustare” din bucătăria italiană, cu referire în special la rădăcinile sale tradiționale și la rolul recunoscut al dietei mediteraneene în protejarea sănătății, ca parte a unui stil de viață sănătos, echilibrat și durabil. O alimentație sănătoasă dintr-o perspectivă modernă înseamnă protecția împotriva bolilor cronice degenerative, promovarea sănătății și a longevității, sustenabilitatea socială și de mediu. Dieta Mediteraneeană, pe lângă faptul că este bine cunoscută la nivel mondial, și-a câștigat reputația de cel mai bun model alimentar pentru a combina sănătatea și bunăstarea cu satisfacția senzorială.
Ca și în edițiile anterioare, Săptămâna Bucătăriei Italiene este, de asemenea, o ocazie prețioasă pentru a valorifica tradițiile gastronomice și vinicole ale regiunilor italiene; de a reflecta asupra problemei cruciale a etichetării alimentelor și a necesității ca etichetele să promoveze alegerile conștiente ale consumatorilor; de a proteja produsele cu denumire de origine protejată și controlată, luptând împotriva fenomenului Italian sounding.
Programul Săptămânii Bucătăriei Italiene 2024 în România cuprinde următoarele
evenimente:
◦Eveniment de lansare a Săptămânii Bucătăriei Italiene în cadrul târgului;
„FoodService & Hospitality Expo” cu show culinar susținut de Chef Antonio Passarelli,
organizat de Ambasadă și Agenția ICE București (16 noiembrie);
◦Participarea a 20 de companii italiene la târgul „FoodService & Hospitality Expo”
cu demonstrații culinare, prezentare de produse și preparate în conformitate cu tema Săptămânii Bucătăriei Italiene, organizat de ICE Agenția București (16-18 noiembrie);
◦Campania “I love Italy”, care promovează aproximativ 50 de produse italiene în
magazinele Carrefour, organizată de Carrefour România în colaborare cu ICE Agenția
București (18-26 noiembrie);
◦Conferință, pe bază de invitație, pe tema sistemelor de etichetare a produselor
(Nutriscore și, în comparație, Nutrinform) și a bucătăriei italiene din perspectiva
științei și a sănătății, organizată de Ambasadă la Institutul Italian de Cultură din
București (20 noiembrie);
◦Dineu în prezența doamnei Dr. Laura Ene, diabetolog și nutriționist, fondator al
Academiei de Nutriție, organizat de Academia Italiană a Gastronomiei – Delegația
București, Confindustria România și patronatul Confhospitality la Restaurantul Sardin
(20 noiembrie);
◦Degustare de vinuri, produse de import și produse calabreze la Restaurantul Sara
Sarroglia, organizată de Restaurantul Sara în colaborare cu Camera de Comerț Italiană pentru România (20 noiembrie);
◦Eveniment cu degustare de preparate tradiționale italiene organizat pentru
comunitatea italiană din Târgu Mureș de către Consulatul Onorific al Italiei la
Cluj-Napoca în colaborare cu Academia Italiană a Gastronomiei – Delegația
Cluj-Napoca (23 noiembrie);
◦Activități de promovare a Bucătăriei Italiene şi a Dietei Mediteraneene realizate de
Palazzo Italia București. Pentru detalii, vă rugăm să consultați site-ul organizatorului
(18-22 noiembrie).
În opinia Ambasadorului Italiei la București, Alfredo Durante Mangoni, “prin
Săptămâna Bucătăriei Italiene celebrăm împreună cu partenerii noștri din România mândria prin excelență a țării noastre: o tradiție enogastronomică bogată în arome, parfumuri și culori; o înclinație spre convivialitate și sociabilitate și atenția la sustenabilitatea mediului; o serie de linii directoare prețioase – cele ale dietei mediteraneene – care ne permit să ne protejăm sănătatea la masă, în contextul unui stil de viață sănătos și activități fizice regulate.
Dorim să îndemnăm publicul român să mănânce bine, ceea ce înseamnă să îmbine gustul și bunăstarea, să ia măsuri preventive și să evite excesele; dar și să facă alegeri de consum conștiente, neîncrezătoare în sistemele simpliste și înșelătoare de etichetare a produselor”.
Pentru mai multe informații despre evenimentele din România din cadrul
Săptămânii Bucătăriei Italiene, pot fi accesate canalele de socializare ale Ambasadei Italiei și ICE-Agenția București.
La standul de informare al ICE-Agenția București de la Pavilionul Italiei (C13) din cadrul
expoziției FoodService&Hospitality, vizitatorii pot obține informații și cu privire la modalitățile de colaborare cu companiile italiene.