Scădere de 10% pentru piața locală de bere în primele luni ale anului

Scădere de 10% pentru piața locală de bere în primele luni ale anului
person Horeca
access_time_filled

Piața berii din România a înregistrat o scădere de 10% în primele 4 luni din 2022, în raport cu aceeași perioadă a anului anterior.

În România, ca și în celelalte țări europene, contextul economic este unul foarte dificil, fiind încă marcat de efecteler crizei sanitare generate de Covid-19, de războiul din Ucraina, dar și de creșterea accelerată a inflației, a prețurilor materiilor prime, energiei, gazelor și combustibilului”, explică Julia Leferman, director general asociația Berarii României.

Susținut de măsuri guvernamentale potrivite, sectorul berii reprezintă un factor esențial în impulsionarea redresării economice. Producătorii de bere din Europa pot contribui la redresarea economică dacă autoritățile adoptă măsurile potrivite pentru a sprijini sectorul, în opinia reprezentanților Asociației Berarii Europei.

Publicat pe 29 iunie, Raportul Europe Economics despre impactul Covid asupra industriei berii dezvăluie că, deși în 2021 au existat perioade de redresare, sectorul berii a înregistrat doar creșteri moderate ale vânzărilor, deoarece sectorul ospitalității nu a reușit să revină la nivelurile de dinainte de pandemie. Condițiile stricte în care sectorul HoReCa a fost redeschis, restricțiile de călătorie, precum și regulile în continuă schimbare, toate au contribuit la reducerea veniturilor pentru sectorul ospitalității și, implicit, al berii.

Totodată, cifrele din 2021 arată că berea are un potențial puternic de a impulsiona redresarea Europei, prin adoptarea unor măsuri fiscale potrivite de către autorități. Creșterea moderată a pieței de bere la nivel european poate contribui la recuperarea a mai mult de jumătate din locurile de muncă pierdute și alte 4 miliarde euro taxe care urmează să fie plătite. Cu toate acestea, o revenire completă la nivelurile pre-pandemice se poate realiza doar în condițiile unei stabilități și predictibilități fiscale, putând astfel să:
*readucă o valoare adăugată suplimentară în economie de 6,2 miliarde euro
*recupereze încă 254.000 de locuri de muncă
*aducă alte 6 miliarde euro în venituri fiscale la bugetele de stat

Despre Asociația Berarii României
De 18 ani, Asociația Berarii României reprezintă vocea comună a industriei locale de bere. Obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competițional transparent, să asigure un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile și consumul responsabil de bere. Din 2008, Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, aderând la organizația Berarii Europei, fondată în 1958 la Bruxelles.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302