Vinurile românești, în topurile mondiale
Conform datelor colectate de Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, vinurile autohtone au obținut la concursurile internaționale desfășurate anul acesta peste 500 de medalii, dintre care mai mult de 300 de aur, dublu aur sau diamant. Producătorii români și-au înscris vinurile și au reușit să impresioneze jurații din peste 40 de competiții din Europa, America de Nord și Asia.
Astfel, în topul celor mai premiați producători locali se numără Budureasca, Jidvei și Grupul Vintruvian (Crama DeMatei / Caii de la Letea), fiecare dintre aceștia câștigând anul acesta peste 50 de medalii internaționale. Crama Gîrboiu, Cramele Recaș, Domeniul Coroanei Segarcea și Domeniile Sâmburești au obținut fiecare peste 25 de medalii. De asemenea, pe podiumurile mondiale au urcat în acest an și alți producători precum Viile Metamorfosis, Domeniul Bogdan, SERVE sau Domeniile Averești.
„Imaginea vinului românesc se construiește pas cu pas, iar concursurile internaționale sunt un mod bun de a ajunge în atenția experților și a jucătorilor cu experiență pe piață. Medaliile nu sunt doar o recunoaștere a calității, ci și un instrument important, care ajută la listarea pe piețele din țara unde se ține concursul, apoi devin un argument de vânzare către consumatorul final. Cu cât participă mai mulți producători din România, la cât mai multe concursuri internaționale, cu atât mai repede vom intra în conștiința lumii întregi ca o țară recunoscută pentru vinurile sale. Pentru că, în prezent, trebuie să recunoaștem că doar o mică parte dintre iubitorii de vin știu că România este un producător, ba chiar unul de top”, spune Marinela Ardelean, fondator al platformei Wines of Romania, critic de vin și, la rândul său, jurat în mai multe în concursuri internaționale de vin.
O prezență semnificativă a României s-a înregistrat în acest an la Mundus Vini, cel mai important concurs de profil din Germania, unde vinurile românești au obținut, în cele două sesiuni de degustare, un total de 78 de medalii, dintre care 56 de aur și o mare medalie de aur pentru Diamond Selection Fetească Neagră Barrique de la Domeniile Averești. Mai mult, Rhein Riesling Finca Theresia 2018, de la Vinul Partium (Carastelec) a obținut titlul de Best of Riesling. Celelalte medalii au mers către Crama Gîrboiu, Iconic Estate, SERVE, Crama DeMatei, Budureasca, Jidvei, Rasova Wine, Cramele Recaș, Domeniile Alexandrion Rhein 1892, Crama La Salina, Carl Reh Winery, Domaine Vinarte, Viticola Corcova, Unicom Production, Via Viticola, Domeniile Averești, Crama Strunga, Podgoria Silvania, Viti-Pomicola Sâmburești și Domeniile Blaga.
La cel mai mare concurs de vinuri din America de Nord, Selections Mondiales des Vins, desfășurat în Canada, România a obținut 24 de medalii, iar două dintre vinuri au fost incluse în top 50 vinuri din concurs (dintr-un total de peste 1.500), ambele produse de grupul Vintruvian – Patima după Matei Fetească Neagră și Epiphanie Fetească Neagră, cel din urmă fiind desemnat și cel mai bun vin românesc înscris în concurs.
Mai mult, în cadrul International Wine Challenge Bucharest / Vinarium, cel mai important concurs de profil din România, vinurile românești au reprezentat 59% din cele 1.311 probe participante, iar numărul de medalii obținute a fost de 225, dintre care 6 mari medalii de aur. Au fost premiate, în total, 419 vinuri din 23 de țări.
Un alt concurs cu rezultate remarcabile a fost Femmes et Vins du Monde, un concurs anual desfășurat în Monaco, a cărui particularitate este, la fel ca în cazul concursului Sakura (Japonia), faptul că juriul este format în totalitate din femei specializate în oenologie, tehnologie, sommelerie, critică de vin sau comerț specializat. Aici, Marele Premiu și cel mai mare punctaj au fost obținute de Owner’s Choice Ana Sauvignon Blanc de la Jidvei, cu 93 de puncte, și nu mai puțin de opt vinuri au câștigat cea mai mare distincție, Nova de Diamant, dintr-un total de 17 asemenea premii. În total, România a câștigat 19 distincții la acest concurs, medaliile mergând către vinuri produse de Jidvei, Navigo și Domeniul Coroanei Segarcea.
România a reușit să facă o impresie bună și la Sakura Japan’s Women Wine Awards, obținând 14 medalii (printre care un dublu aur și opt de aur) pentru vinurile de la Budureasca, Cramele Recaș, Avincis, Vinarte, Domeniul Coroanei Segarcea și Lacerta Winery. Nu în ultimul rând, la International Wine Challenge, România a obținut 23 de medalii pentru vinurile produse de Jidvei, Cramele Recaș și Alira, iar Concours Mondial du Bruxelles a adăugat bilanțului alte 28 de medalii, dintre care 15 de aur și două Mari Medalii de Aur.
Despre Wines of Romania
Wines of Romania este un proiect 100% privat, puternic ancorat în dezvoltarea sustenabilă a succesului local și internațional al vinului românesc. Fondată de Marinela Ardelean, expert în vin și co-organizator al festivalului RO-WINE, platforma Wines of Romania reprezintă un univers digital dedicat vinurilor autohtone, iubitorilor de vin, achizitorilor, producătorilor și investitorilor.