WTTA, Asociația Femeilor din Transport și Turism, anunță evenimentul oficial de lansare

WTTA, Asociația Femeilor din Transport și Turism, anunță evenimentul oficial de lansare
person Horeca
access_time_filled

Asociația Femeilor din Transport și Turism – WTTA (Women in Transport & Tourism Association), înființată în decembrie 2023, este prima asociație europeană dedicată femeilor care își desfășoară activitatea profesională în domeniul transporturilor și turismului.

WTTA își propune să ofere o mai mare vizibilitate și o voce mai puternică tuturor profesionistelor din transport și turism, să promoveze excelența și echitatea și să contribuie la creșterea și dezvoltarea celor două industrii, prin întărirea colaborării și a parteneriatului cu reprezentanții și actorii principali ai sectorului public și privat.

WTTA își asumă misiunea de a contribui la crearea unui mediu economic și social care să conducă la creșterea profesională a femeilor care își construiesc cu pasiune si dedicare o carieră în cele două domenii de activitate, încurajând în același timp un mediu organizațional care susține promovarea unui leadership feminin în poziții cheie în cadrul companiilor.

WTTA își propune, de asemenea, să ofere o platformă pentru:

•Promovarea dezvoltării carierei profesionale a femeilor din cele două domenii – facilitarea accesului la oportunități profesionale și programe de dezvoltare personală, precum seminarii, ateliere și alte programe.

•Dezvoltarea culturii organizaționale – încurajarea practicilor care susțin echilibrul dintre viața profesională și cea privată, promovând în același timp o cultură organizațională mai inclusivă.

•Vizibilitatea contribuțiilor femeilor, evenimente și campanii – organizarea de evenimente, întâlniri și discuții axate pe realizările acestora, precum și campanii de promovare și evidențiere a contribuțiilor semnificative în dezvoltarea și sustenabilitatea acestor industrii; organizarea de campanii de publicitate, seminarii și simpozioane cu participare națională și internațională, precum și campanii educaționale, călătorii și vizite de lucru.

•Reprezentarea intereselor – reprezentarea și protejarea interesele profesionale ale membrilor WTTA, pledând pentru drepturile acestora în relațiile cu autoritățile centrale și locale. Consilierea în carieră și crearea de materiale digitale precum grafică și conținut audio-video.

•Activități caritabile, strângerea de fonduri – implicarea activă în activități caritabile pentru a sprijini atingerea obiectivelor WTTA (procese de formare pentru diferite persoane sau grupuri, acordarea de burse).

•Studii de diagnosticare – efectuarea de studii socialogice, analize și anchete pentru a identifica și evalua nevoile femeilor din cele două industrii.

Prima Adunare Generală a WTTA, care a avut loc la șfârșitul lunii Iunie 2024, la hotelul Cișmigiu din București, a decis structura de conducere a WTTA prin alegerea Consiliului Director și a Președintelui WTTA.

Noul Președinte WTTA, ales cu unanimitate de voturi, este Claudia Țapardel, membru fondator al asociației și figură publică recunoscută la nivel european în domeniul transporturilor și turismului, fost Europarlamentar – membră în Comisia de Transporturi și Turism a Parlamentului European și Președinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European din Parlamentul European.

„Am convingerea fermă că WTTA va scrie o poveste de succes și că vocea, profesionalismul, experiența și pasiunea a tot mai multor femei absolut excepționale din transport și turism vor contribui la dezvoltarea, creșterea și succesul celor două industrii. Cred cu tărie în colaborare și parteneriat și sunt convinsă că împreună suntem mai puternici„, Claudia Țapardel, Președinte WTTA.

În acest moment WTTA are un Consiliu Director format din 11 doamne cu o experiență profesională deosebită, care și-au asumat rolul de a promova și susține femeile care activează și își construiesc o carieră de succes în transport și turism, atât în România cât și la nivel european:

•Claudia Țapardel – Președinte & membru fondator WTTA
•Anca Apahidean – Prim-Vicepreședinte Transport & membru fondator WTTA, Director Europa de Est IATA
•Mirela Cojocaru – Prim-Vicepreședinte Turism & membru fondator WTTA, Director Hotel Cișmigiu, București
•Otilia Demian – Vicepreședinte WTTA Membership, membru Comitet Director FIHR & Director of Business Development Bacolux Hotels
•Camelia Gheorghe – Vicepreședinte WTTA Educație, Decan Facultatea de Turism și Managementul Ospitalității, Universitatea Româno-Americană
•Cristina Huzum – Vicepreședinte WTTA Sustenabilitate & CSR, Deputy General Manager Hotel Sheraton Bucuresti
•Alexandra Huzuneanu – Vicepreședinte WTTA Finanțe, Presedinte CA Romanian Airport Services
•Katina Moldovan – Vicepreședinte WTTA Relații Internaționale, Fondator & CEO Ruuts.travel
•Alina Răpan – Vicepreședinte WTTA Proiecte Speciale, Consultant afaceri și investiții în turism
•Natalia Vîrciu – Vicepreședinte WTTA Marketing & Evenimente, Senior Marketing Representative Turkish Airlines
•Ileana Savu – Secretar General WTTA, Manager & Consultant Sailor Cons

Consiliul Director a desemnat și două doamne distinse ca Membre de Onoare WTTA:
•Sanda Almășan – Director Executiv Grand Hotel Continental
•Anita Huzum – Director Executiv Hora.

La acest eveniment special, WTTA s-a bucurat de participarea și susținerea doamnei Simona Constantinescu, Președinte FIHR (Federația Industriei Hoteliere din Romania).

De asemenea, WTTA se bucură de suportul și altor nume proeminente din industria transporturilor și turismului, precum Călin Ile – Președinte Onorific FIHR, Dragoș Anastasiu – CEO Eurolines, Radu Savopol – Președinte Hora și CEO 5toGO și Iulian Botta – CEO Black Cab, aceștia asumându-și inclusiv rolul de Ambasadori Oficiali ai WTTA.

La aproape un an de la inființare și după o creștere organică susținută, și implicare activă în cadrul asociației a peste 200 de profesioniste, WTTA va organiza Prima Conferință la Nivel Înalt dedicată femeilor din transport și turism, cu titlul „We are WTTA – Women in Transport and Tourism. Listen to our VOICE”.
Evenimentul va avea loc pe data de 19 Noiembrie, începând cu ora 17.30, la Hotel Sheraton Bucharest și se va bucura de participarea celor mai importanți stakeholderi din transport și turism, decidenți și reprezentanți ai sectorului public local și central, invitați și speakeri de la nivel european.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302