Din experința lucrului cu angajați străini
România, ca și alte state din Comunitatea Europeană, trece printr-o perioadă foarte grea din cauza lipsei de forță de muncă prezentă la toate nivelurile. În sectorul alimentației publice este un dezastru: bucătari care pleacă de pe o zi pe alta, pentru câțiva lei în plus, la vecinul de pe strada alăturată, angajați gata să-și amenințe angajatorul cu plecarea pentru a obține ceea ce își doresc.
Despre toate cele de mai sus vorbesc în deplină cunoștință de cauză. În munca mea, întâlnesc multe dintre aceste situaţii şi multe altele, astfel că adesea apelez, în cazul restaurantelor, la muncitori străini, din două medii diferite: un muncitor european, adesea italian și unul asiatic. În cele mai multe cazuri, italienii sunt asistenți de bucătari, care, în România, se prefac în mod miraculos în bucătari experți (am văzut zeci de astfel de indivizi prin locurile în care am oferit consultanță) și ulterior provoacă dezastre, pentru că ei nu știu să gestioneze o bucătărie.
Întotdeauna celor care mi-au zis „Aduc un bucătar sau un pizzar din Italia!”, le-am răspuns: „Atenție! Nu tot ce strălucește este aur”!
Și eu sunt străin, dar nu cred că sunt un exemplu important, alegerea mea a fost să rămân în România pentru că mi s-a părut o națiune care, la vremea aceea, era potrivită stilului meu de viață. Şi mi-a plăcut mult, dar nu am început ca angajat, ci ca investitor, așa că nu mă pot folosi ca exemplu, chiar dacă… chiar dacă… unul dintre primele lucruri pe care le-am înțeles a fost că pentru a putea munci era necesar să înțeleg bine limba, să învăț să comunic în română și asta mi se pare corect.
Nu putem obliga clientul să vorbească în limba engleză sau să fie înțeles de un chelner care nici măcar nu vorbește foarte bine limba engleză. Aceasta este marea problemă cu prietenii care vin din Asia, fie că este vorba de Sri Lanka sau Nepal, sau poate India sau Filipine: puțini vorbesc o limbă de circulație internațională corect! Și chiar este greu să comunici cu ei! Problema este că, deşi unii dintre ei sunt aici de mai bine de un an, puţini știu româneşte! În acest caz, există două alternative: ori te cerți continuu cu ei în bucătărie sau în salonul restaurantului pentru că nu te înţeleg, ori îi pui să facă meserii în care nu ai nevoie de comunicare directă, şi aşa ajung bucătari de bună calitate să spele vase sau să facă salate sau chelneri buni ajung să fie piccoli.
Personal, nu aș pune niciodată un străin în sala restaurantului, pentru că despre bucătărie şi despre preparate trebuie să se vorbească cu clientul, sala de mese este aproape mai importantă decât bucătăria; este prima linie care întâmpină clientul și e vorba și despre rețeta care trebuie expusă astfel încât să creeze așteptări. Dar da… sunt de modă veche… astăzi în orice restaurant în care mergi ți se dă un meniu în mână și ți se cere să alegi, sunt rare cazurile în care chelnerul stă aproape de client şi povesteşte despre felurile de mâncare…
Să ne întoarcem la angajatul din Asia
Ceea ce nu pot să înțeleg este că, de exemplu, eu, odată ajuns în România, am învățat primele noțiuni de limbă într-o lună, mai ales când am observat că traducătorul, care mi-a fost dat de firma pentru care venisem să lucrez, a tradus tot ce a vrut, adică în favoarea lui…
Dar cea mai mare problemă este că fiecare bucătărie are documente care trebuiesc completate: formulare de consum pentru micul dejun, liste de cumpărături, etichete pe produse cu datele de expirare etc., și acolo se întâmplă dezastrele! Toate sunt scrise într-o engleză de neînțeles, cu cifre improbabile și tot ce înseamnă managementul bucătăriei este pus în pericol. Apoi există o reticență care este mai prezentă la unele populații și mai puțin la altele. De exemplu, populațiile indiene sunt mult mai dispuse să învețe decât cele din Sri Lanka; cred că este într-adevăr o problemă culturală. Am reușit întotdeauna să comunic cu indienii și cu nepalezii, și am lucrat cu mulți. Nu pot spune însă același lucru despre srilankezi.
În plus, la nivel operațional, primii sunt foarte atenți. Vă dau un exemplu: odată ce ai învățat un indian să înfășoare sarmale, vei avea mereu aceeaşi calitate şi, important, aceeaşi producţie/oră! Totuşi, în cazul angajaților din Sri Lanka, nu am găsit încă pe cineva care să producă constant şi întotdeauna în acelaşi mod. Cred că dintre toți, aceştia au cea mai mare dificultate de adaptare! Nu vreau să fiu înţeles greşit, de parcă aş avea ceva împotriva lor. Dimpotrivă! Îmi plac, sunt veseli şi au o mâncare delicioasă. Eu doar v-am împărtășit experiențele mele!
