Antreprenorul Cristi Opait anunță noi investiții HoReCa, în zona Magheru din capitală

Antreprenorul Cristi Opait anunță noi investiții HoReCa, în zona Magheru din capitală
person Horeca
access_time_filled

Unul dintre cele mai circulate bulevarde din București, Magheru, își revine treptat după șocul declanșat de campania ,,Bulina Roșie”, care a adus la închiderea a zeci de spații comerciale. Dincolo de amenajările peisagistice ale Primăriei, oamenii de afaceri mizează pe relansarea economică și turistică a zonei.

Omul de afaceri Cristi Opait, patronul Drunken Lords și Old Habits, a investit peste 200.000 de euro în deschiderea bistro caffe-ului Taupe, un local elegant situat pe strada Anastasie Simu 6.

bistrotaupemagheru

,,Vrem să readucem Magheru la gloria de altădată. Să redevină un bulevard de promenadă, un loc în care bucureștenii și turiștii să iasă la plimbare, să se relaxeze, să redescopere farmecul unei întâlniri cu prietenii și familia la o prăjitură bună, la o cafea excelentă, într-un mediu confortabil”, a declarat Opait.

în urma investiției, bistro-caffe-ul Taupe a devenit cel mai modern și mai luxos local construit în ultimii 20 de ani pe Magheru, spun investitorii.

,,Am vrut să aducem un plus de eleganță, de rafinament, acestei zone. în plus, odată cu redeschiderea hotelului Lido, vom inaugura și o braserie la aceleași standarde de rafinament, cu focus pe produsele tradiționale, pe valorile românești”, a mai spus omul de afaceri.

bistrocaffetaupe

Deschiderea bistro-caffe-ului Taupe vine într-o perioadă în care mulți dintre investitori, mai ales cei străini, s-au focusat pe spațiile comerciale din mall-uri, din marile centre comerciale. Cristi Opait mizează pe reîntoarcerea la tradiții, la obiceiurile, la ambianța care i-a adus Bucureștiului faima de Micul Paris.

,,Farmecul Bucureștiului este dat de Centrul Vechi, de străduțele pline de magazine din zona centrală, de oferta variată de produse și servicii. Pentru ca orașul să crească în ochii turiștilor, mai ales a celor străini, trebuie să susținem mediul de afaceri local, micile business-uri, creativitatea, inventivitatea, obiceiurile noastre. Taupe este doar un prim-pas. Avem în plan deschiderea și a altor asemenea localuri, insistând pe calitatea serviciilor, pe ambianță, pe ideea de a oferi clienților produse și servicii de calitate”, a mai spus Opait.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302