Cele mai bune restaurante italiene din București au primit certificarea “Ospitalità Italiana”

Cele mai bune restaurante italiene din București au primit certificarea “Ospitalità Italiana”
person Horeca
access_time_filled

ospitalitaitalianaCamera de Comerț Italiană pentru România a premiat cele mai bune restaurante italiene din București cu ocazia evenimentului „Made in Italy”, ce a avut loc joi, 11 aprilie la sala Le Diplomate a Athèneè Palace Hilton. Serata a reprezentat o ocazie pentru celebrarea excelențelor italiene în sectoarele culinar, modă și bijuteri.

Produsele italiene de calitate a fost protagonistele evenimentului pe durata căruia s-au desfășurat prezentarea de modă cu bijuterii Cellini și lenjerie La Perla și premierea „Ospitalità Italiana”, certificare care se acordă restaurantelor italiene în străinătate care se disting prin susținerea și promovarea valorilor adevăratei ospitalități și bucătării italiene în lume.

Noile restaurante care au primit certificarea „Ospitalità Italiana” au fost Roberto’s, NonnaMia, Cucina, Malvasia, Gallo Nero (din Calea Dorobanți).

Restaurantele Unico Vero, Osteria Gioia, Cantina Verde, Da Giulio, Monna Lisa, Modigliani, Caffé Città, Il Giardino Segreto au primit prelungirea certificării pentru ediția 2012.

E.S. Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la București și Guglielmo Frinzi, Președintele CCIpR, au premiat restaurantele prezente cu atestatul oficial.

restauranteitaliene

Proiectul „Ospitalità Italiana ” Ristoranti Italiani nel mondo” a fost creat cu scopul de a proteja adevăratele produse italiene în străinătate premiind restaurantele italiene, considerate „ambasadori ai gustului” și având o misiune foarte importantă: promovarea culturii italiene prin bucătăria și rețetele prezente în meniu, prin amabilitatea personalului și prin calitatea produselor preparate.

Camera de Comerț Italiană pentru România se implică în promovarea și în protejarea adevăratelor produse italiene în străinătate. „Camera noastră este extrem de sensibilă la tematicile privind protejarea și valorificarea produselor Made in Italy. Considerăm că aceste evenimente de network reprezintă un vehicul de informare eficace, dar și un moment de întâlnire și interacțiune între comunitatea italiană și alte comunități de afaceri din România”, a afirmat Secretarul General al CCIpR, Adrian Dimache.

„Ospitalità Italiana” este un proiect realizat cu sprijinul Fondului Uniunii Camerelor de Comerț din Italia.

Sursa: http://www.cameradicommercio.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302