Fast Casual Delivery, un nou concept de locație a brandului Pizza Hut România
Sphera Franchise Group, deținătoarea companiei care operează în sistem de franciză brandul Pizza Hut în România, lansează prima locație de tip Fast Casual Delivery (FCD).
Noul concept presupune posibilitatea consumatorilor de a vedea modul de preparare al produselor comandate, pe care le pot ulterior servi la masă, în interior. Acest tip de restaurant vine în întâmpinarea noilor obiceiuri de consum, precum și a contextului socio-sanitar actual. Fast Casual Delivery este, astfel, un mix potrivit între delivery, take-away și dine-in.
„Acest restaurant vine cu un dublu motiv de bucurie. Pe de o parte, reluăm planurile de expansiune și suntem încrezători că ne vom atinge targetul pentru deschiderile planificate anul acesta. Pe de altă parte, aducem un nou concept la Pizza Hut – Fast Casual Delivery și suntem nerăbdători să vedem cum vor primi consumatorii acest tip nou de restaurant. Avem în plan deschiderea mai multor unități de acest gen pentru că ne dorim să oferim consumatorilor diversitate și versabilitate atunci când vine vorba de a alege Pizza Hut”, spune Adrian Hulubescu, Director General, Pizza Hut Romania.
Noul restaurant – Pizza Hut Delivery Orhideea se află în zona de food-court a Centrului Comercial Orhideea, situat pe Splaiul Independenței 201-210 B, și are o suprafață de aproximativ 100 mp și un program de funcționare în intervalul orar 10:00 – 22:00.
Odată cu inaugurarea Pizza Hut Delivery Orhideea s-au creat 18 locuri de muncă. începând cu 1 septembrie 2021, în rețeaua Pizza Hut Delivery, un membru al echipei poate obține venituri de până la 2345 lei net, sumă care include salariul de încadrare începând cu luna a 3-a, bonurile de masă și bonusul de performanță conform criteriilor de acordare.
Pizza Hut a intrat pe piața din România în 1994, odată cu deschiderea primului restaurant din Calea Dorobanților, iar în prezent deține 21 de restaurante de tip Dine-In și 18 locații Pizza Hut Delivery.
Sphera Franchise Group S.A deține companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut și Taco Bell, iar la nivel internațional, operează restaurante KFC la Chișinău, Republica Moldova și în Italia. Grupul operează peste 160 de restaurante pe cele trei piețe și are peste 4.400 de angajați.