Jerry’s Pizza investește 160.000 de euro în a doua unitate din Ploiești
Noul magazin Jerry’s Pizza din Ploiești, deschis la începutul acestei luni, în urma unei investiții de 160.000 de euro, este situat în cadrul centrului comercial Prahova Value Center și are o suprafață de 90 mp. Magazinul oferă atât produse pentru consum în incinta food court-ului, cât și în regim de delivery și take-away.
Unul din motivele principale care au stat la baza inaugurării locației este dezvoltarea accentuată a orașului Ploiești.
Compania a investit aproximativ 20% din totalul sumei alocate pentru acest magazin, în vederea pregătirii și instruirii personalului, o echipă formată din 17 persoane, care au trecut etapele de pregătire tehnică și familiarizare cu standardele de producție.
Investițiile Jerry’s Pizza de anul acesta includ deschiderea de noi magazine în Craiova, Ploiești și relocarea unui al treilea, în centrul comercial Liberty Center din București. De asemenea, compania și-a extins flota auto cu 20 de vehicule, a alocat fonduri pentru echipamente noi de producție, a investit în digitalizarea serviciilor și a extins personalul cu peste 50 de angajați.
Pentru 2022, strategia de expansiune a companiei vizează inaugurarea de magazine în alte patru orașe din România, precum și crearea de oportunități de promovare a angajaților, în structurile de management a echipei.
în fiecare magazin, Jerry’s Pizza oferă angajaților posibilitatea unui program flexibil, bonusuri, promovări și creșteri salariale bazate pe performanță, dar și training-uri și oportunități de dezvoltare a unei cariere în interiorul organizației. în acest moment, echipa Jerry’s Pizza numără peste 650 de angajați.
Specificul activității Jerry’s Pizza este preponderent de tip DELCO (delivery & carry-out), segment care, în iulie 2021, a reprezentat 99% din totalul activității. Din perspectiva canalelor de comandă, peste 30% dintre comenzi sunt făcute prin aplicația mobilă Jerry’s Pizza, restul fiind preluate fie telefonic fie direct în magazin.