Lanțul de restaurante Gusto Dominium se extinde pe plan local

Lanțul de restaurante Gusto Dominium se extinde pe plan local
person Horeca
access_time_filled

Gusto Dominium, unul dintre lanțurile de restaurante de origine poloneză din România, își continuă expansiunea pe plan local și inaugurează, luna aceasta, un nou spațiu în urma unei investiții de circa 200.000 euro.

Noul restaurant, amplasat în incinta centrului comercial Plaza România, va fi deschis oficial începând din 3 iunie și se întinde pe o suprafață de circa 200 mp. în urma investiției de aproximativ 200.000 euro, compania estimează un trafic zilnic de circa 300 persoane și mizează pe loializarea clienților în ceea ce privește meniul de prânz.

gustodominiumplaza

Motivul pentru care am decis să ne extindem în această zonă este buna poziționare a centrului comercial, care ne permite atât atingerea unui nou segment de clienți, precum și o mai bună acoperire în partea de vest a Capitalei”, a declarat Lukasz Kuzniar, Director de Dezvoltare al Gusto Dominium România.

Potrivit reprezentantului companiei, pe termen scurt, noul restaurant va aduce o creștere de 10% pe segmentul meniurilor de prânz, urmând ca până la finalul anului să cunoască o creștere treptată și pe alte segmente.

Suntem foarte încrezători în alegerea făcută și credem că numărul de clienți va putea ajunge la circa 500 persoane zilnic în perioada de vară, datorită posibilității de a servi masa pe terasa de care dispune noua locație”, a completat Lukasz Kuzniar.

Referitor la preparatele care vor înregistra cele mai multe comenzi, reprezentantul companiei afirmă că, asemenea situației din alte restaurante, bucureștenii vor miza în continuare pe produse ce conțin carne, precum pizza Dominium, puiul Alfredo și pastele, acestea situându-se în topul preferințelor lor.

în ceea ce privește planurile de viitor, compania analizează și alte zone din Capitală, dorind să adauge în portofoliu încă un restaurant până la finalul acestui an. De asemenea, în planul de expansiune pe termen lung sunt luate în considerare și alte orașe din țară, precum Brașov sau Cluj.

Gusto Dominium este una dintre rețelele de restaurante cu tradiție pe piața locală, prima locație fiind inaugurată în 2007. Rețeaua cuprinde, în acest moment, 8 locații în AFI Palace Cotroceni, Militari Shopping Center, Mega Mall, Obor, Titan, Piața Unirii, Plaza România și AFI Palace Ploiești.

Compania este parte a grupului Gusto Dominium din Polonia, business ce a fost înființat în 1993 și deține 70 de restaurante pe piața poloneză. Grupul a raportat anul trecut afaceri de 16,4 milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost realizate în România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302