Lanțul de restaurante Spartan vizează extinderea în Ungaria în 2017

Lanțul de restaurante Spartan vizează extinderea în Ungaria în 2017
person Horeca
access_time_filled

Lanțul de restaurante Spartan și-a adăugat la începutul lunii februarie un nou restaurant în portofoliu, la Timișoara, ajungând astfel la 31 de unități, deschise în toată țara, fiind pe locul 4 în topul lanțurilor cu cele mai multe restaurante pe teritoriul României.

Remus Cosovanu, francizatul Spartan care deține restaurante în Timișoara, Cluj și Deva, a deschis pe 9 februarie, cea mai mare unitate stradală din cadrul lanțului, în urma unei investiții de 110.000 de euro. Restaurantul are o suprafață de 280 m2 și este situat într-o zonă cu o importanță comercială crescută a Timișoarei, Giroc, în imediata vecinătate a liceului Azur.

Această inaugurare face parte din strategia de extindere la nivel național, dar și internațional, pe piața maghiară, pe care rețeaua Spartan și Remus Cosovanu o vor implementa în 2017.

spartantimisoara

Timișorenii apreciază în mod deosebit calitatea produselor și a serviciilor Spartan, fapt pentru care stau mărturie cele cinci restaurante pe care le-am deschis deja aici, datorită cererii foarte mari. Mi-am dorit foarte mult să deschid un restaurant mai spațios, în care lumea să vină și să poată mânca în tihnă! Nu mi-am propus neapărat acest lucru, dar iată că am reușit să inaugurăm cea mai mare unitate stradală a Spartan de până acum. Ceea ce vreau în acest moment este ca toți cei care ne vor trece pragul să fie mulțumiți de faptul că de acum vor regăsi aceleași meniuri gustoase și de calitate, într-un decor îmbunătățit!”, a explicat Remus Cosovanu, Director General Corebos SRL, compania prin intermediul căreia a obținut franciza Spartan.

Spartan – lider incontestabil în Timișoara, pe segmentul de carne rotisată

Remus Cosovanu a ales să se îndrepte spre piața fast-food-ului, după ce a analizat potențialul mai multor francize din domenii variate și a realizat potențialul crescut al acestui segment de piață. După un stagiu de pregătire ce a durat trei luni și s-a desfășurat în Suceava, a deschis primul său restaurant cu o investiție inițială de 62.000 de euro.

în doar trei ani, a reușit să deschidă șapte restaurante de succes, să întreacă McDonald’s ca vânzări la nivelul municipiului Timișoara și să înceapă discuțiile pe marginea detaliilor extinderii în Ungaria, având în plan ca anul acesta să fie deschisă prima unitate la nivel extern, cel mai probabil în Budapesta.

Având în vedere succesul mărcii Spartan în România, am decis să prospectez și piețele externe, pentru a vedea dacă se pretează acestui format de business. Am analizat potențialul afacerii în Europa în primul rând, dar și în Dubai și Thailanda, și am prezentat conceptul mai multor centre comerciale din străinătate, care au fost extrem de receptive la propunerile noastre. Așadar mă bazez pe date concrete, atunci când afirm că franciza Spartan ar avea un succes formidabil în Europa și în întreaga lume și am planificat ca 2017 să fie anul în care dăm startul expansiunii în afară!”, a adăugat Remus Cosovanu, Director General Corebos SRL, compania prin intermediul căreia a obținut franciza Spartan.

Fost fotbalist la prima echipă a Politehnicii Timișoara, unde a fost antrenat de Gheorghe Hagi, Remus Cosovanu s-a reorientat către antreprenoriat și în 2014 a deschis primul său restaurant Spartan, în Timișoara. Trei ani mai târziu, cu o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro, estimată pentru finalul lui 2016, și cu încă cinci restaurante deschise, a hotărât să prospecteze și piețele externe.

Timișoara este orașul cu cele mai multe restaurante Spartan din țară: cinci unități dechise în perioada 2014 – 2017. Datorită rezultatelor obținute până în prezent, Remus Cosovanu a obținut exclusivitate asupra mărcii în orașul de pe Bega, acesta fiind singurul loc din România în care Spartan are mai multe restaurante care se regăsesc exclusiv în gestiunea unui singur francizat.

Planurile sale pentru anul în curs includ, în afară de inaugurarea primului restaurant Spartan din afara României, și deschiderea unor noi unități în Timișoara și Cluj. De asemenea, ultima parte din 2017 va marca și apariția primului restaurant Spartan Drive din Timișoara, unde clienții vor putea comanda din mașină, și care va ocupa 320 de m2 și va fi situat la ieșirea spre Arad.

în afară de cele șapte restaurante Spartan pe care le conduce la ora actuală, Remus Cosovanu este implicat, din anul 2016, și în două dintre cele trei francize secundare deținute de S.C Strong MND Corporation (compania francizoare a mărcii “Spartan”): Transylvania Burger și Hercule, deschise în centrul comercial Shopping City din Timișoara.

SC Corebos SRL, înființată în anul 2014, este deținută de Remus Cosovanu, a primit franciza Spartan pentru restaurantele din Timișoara, Cluj și Deva și are 145 de angajați.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302