O echipă nouă la conducerea departamentului F&B a hotelului Sheraton
O echipă nouă cu obiective ambițioase a preluat conducerea departamentului de Food&Beverage a hotelului de 5 stele Sheraton din București. Ashlie Dias, noul Executive Chef Sheraton, și Bogdan Bazaoache, noul Manager F&B, au redefinit conceptul de F&B al hotelului, respectând cele mai înalte standarde de calitate pentru un hotel de 5 stele. Ingredientele locale și respectarea anotimpurilor sunt cele două principii de bază pe care se bazează noua oferta culinară a hotelului Sheraton.
Echipa condusă de Ashlie Dias și Bogdan Bazaoache a refăcut meniul Avalon, dar și pe cel al cofetăriei Centro, al Centro Bar și, nu în ultimul rând, pe cel destinat evenimentelor.
Ponderea pe care segmentul de Food&Beverage a deținut-o în cifra de afaceri a hotelului, în 2016, a fost de 30%, iar intenția este de a crește această pondere la 36%, în 2017, ne-a declarat Bogdan Bazaoache, cu ocazia unui eveniment în care noua echipă a prezentat viziunea sa asupra conceptului de F&B a hotelului.
“Anul trecut (2016, n.r.), din totalul cifrei de afaceri de 10 milioane de euro 30% au venit din F&B. în 2017 vrem să creștem ponderea F&B în cifra de afaceri la 36%. Ca obiective pe zona de F&B, pe termen scurt, menționez deschiderea cofetăriei Centro Cakes, în două săptămâni, lansarea meniului Avalon, la mijlocul lunii iunie, lansarea meniului Centro Bar, partea de mâncare, schimbarea meniului de la In-Room dining și a meniurilor de evenimente. în toate ariile de food&beverage se va schimba meniul. Cu noua echipă F&B vrem să atragem și mai mulți clienți în restaurantele noastre”, ne-a declarat Bogdan Bazaoache, care deține peste 15 de ani experiență în Food & Beverages și HoReca; acesta a fost, în perioada 2010 – 2015, Director restaurante Avalon&Benihana&Room Service, Hotel Howard Johnson.
Restaurantul Avalon a trecut printr-un amplu proces de repoziționare, atât la nivel de meniu cât și design. Ashlie Dias a adus un concept unic prin abordarea creativă și eclectică a meniului. Influențelor mediteraneene li se adaugă rafinamentul bucătăriei franțuzești sau exotismul celei asiatice, păstrând, pentru fiecare preparat un element local. Astfel, în fiecare sezon sunt integrate în meniu ingrediente de bază locale, furnizate de producători certificați.
“Ideea de bază este de a folosi cât mai multe ingrediente locale, într-un mod creativ. Nu este întotdeauna ușor să folosești ingrediente locale. E ușor să spui că vrei să faci asta, dar produsul local nu este întotdeauna ușor accesibil pentru horeca. Ca persoană fizică eu mă duc la piață și cumpăr tot ce vreau, dar la hotel nu funcționează așa, aici avem nevoie de facturi, de acte. Din păcate, în România nu avem Farmers Markets. Dacă te duci în America sau în Franța sâmbata sau în altă zi a săptămânii se organizează Farmers Markets, unde cultivatorii aduc produse locale, tu le iei și le aduci în restaurant. Nu te controlează nimeni de unde ai luat marfa, cum ai luat-o. Trebuie să sprijinim mai mult cultivatorii locali și avem nevoie de sprijinul guvernului în acest sens”, ne-a declarat Ashlie Dias.
Ashlie Dias are peste 18 ani de experiență ca Executive Chef și o vastă expertiză în crearea de rețete și conceperea de meniuri. Ashlie s-a perfecționat la Culinary Institute of America, una dintre cele mai prestigioase școli de profil din lume, de unde a primit distincția de Executive Chef. După mai bine de 14 ani de activitate pe vase de croazieră, perioadă în care a interacționat și a experimentat în plan culinar diverse bucătării, Ashlie s-a mutat în România unde, din 2010 și până în 2017 a fost Chef la un binecunoscut hotel de 5 stele din București. Acum, Ashlie este noul Executive Chef al hotelului de 5 stele Sheraton.