Restaurantele Dominium de pe plan local vând vara o tonă de bere lunar

Restaurantele Dominium de pe plan local vând vara o tonă de bere lunar
person Horeca
access_time_filled

consumbererestaurantePotrivit Gusto Dominium, unul dintre lanțurile de restaurante de origine poloneză din România, vânzările de bere raportate în lunile de vară în cele opt locații de pe plan local sunt de 1 tonă/ lună, cu 30% mai mari față de restul perioadelor din an.  

Chiar dacă meniul nostru este același, indiferent de sezon, varietatea de preparate le permite clienților să-și modifice dieta în funcție de preferințe, astfel încât, pe perioada verii, se remarcă o creștere a comenzilor de salate, iar în cazul băuturilor, berea și limonada conduc detașat în topul solicitărilor, vânzările pe acest segment crescând cu aproximativ 30% față de alte perioade din an”, a declarat Lukasz Kuzniar, Director de Dezvoltare al Gusto Dominium România.

în privința băuturilor, reprezentantul companiei afirmă că, berea pils la draft este preferata celor care preferă să-și petreacă serile de vară la terasă, cantitatea servită lunar la nivelul rețelei Gusto Dominium, ajungând la o tonă în sezonul de vară. De asemenea, în ceea ce privește preferințele doamnelor, limonada este cel mai des solicitată de către acestea.

Referitor la preparatele culinare, afinitatea românilor pentru pizza nu se schimbă nici în această perioadă, aceasta menținându-și primul loc în topul celor mai servite feluri de mâncare. Cu toate acestea, temperaturile ridicate își aduc aportul și în această privință, în această perioadă fiind căutată mai des pizza cu blat subțire și un topping din doar două sau trei ingrediente, specific rețetelor italienești.

Totuși, salatele sunt și ele în atenția clienților. în acest sens, roșiile și castraveții sunt ingredientele de bază, însă, în funcție de preferințe și tipul mesei – prânz ori cină – solicitările pentru salatele ce conțin și carne de pui sau prosciutto crudo cresc.

Referitor la zona Capitalei în care se observă cele mai mari note de plată, reprezentanții companiei afirmă că terasa restaurantului din Militari ocupă primul loc, fiind urmată de locația din incinta centrului comercial AFI Cotroceni. în ambele cazuri, cel mai mare flux de clienți este înregistrat după ora 18:00, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend.

Chiar dacă numărul de clienți este mai mic, comparativ cu perioada de vârf dintre septembrie și decembrie, temperaturile ridicate îi împing pe cei rămași în oraș către cea mai apropiată terasă, iar media notelor de plată ajunge până la 45 lei în cazul locațiilor cu terasă”, a încheiat reprezentantul companiei.

Gusto Dominium este una dintre rețelele de restaurante cu tradiție pe piața locală, prima locație fiind inaugurată în 2007. Rețeaua cuprinde, în acest moment, 8 locații în AFI Palace Cotroceni, Militari Shopping Center, Mega Mall, Obor, Titan, Piața Unirii, Plaza România și AFI Palace Ploiești, și pune la dispoziția clienților peste 60 de preparte de pizzerie, bucătărie internațională, desert și o gamă largă de băuturi.

Compania este parte a grupului Gusto Dominium din Polonia, business ce a fost înființat în 1993 și deține 70 de restaurante pe piața poloneză. Grupul a raportat anul trecut afaceri de 16,4 milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost realizate în România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302