TripAdvisor anunță finalizarea primei achiziții în industria restaurantelor

TripAdvisor anunță finalizarea primei achiziții în industria restaurantelor
person Horeca
access_time_filled

TripAdvisor a anunțat finalizarea achiziției lafourchette, o platformă online de rezervări la restaurante, cu o rețea de peste 12.000 de restaurante partenere în Europa. Finalizarea acestei tranzacții reprezintă prima achiziție a TripAdvisor în industria restaurantelor, se precizează într-un comunicat de presă.

Lafourchette este lider în domeniul platformelor de rezervări online&mobile la restaurante din Franța, Spania și Elveția. Compania oferă totodată soluții software de management, ajutând restaurantele să-și maximizeze afacerile, oferindu-le un instrument de rezervări online flexibil, cu discounturi și acces la informații. Cu sediul la Paris, lafourchette operează brandul „eltenedor” în spaniolă și brandul „thefork” în engleză.

lafourchette

„Suntem foarte fericiți să primim lafourchette în familia TripAdvisor”, a declarat Stephen Kaufer, președinte și CEO, TripAdvisor, Inc., care a precizat că lafourchette înregistrează deja o creștere rapidă iar în urma acestei achiziții va crește și mai mult cererea pentru restaurantele de pe site-urile lafourchette.

„Suntem de asemenea încântați de noul conținut pe care vom fi capabili să îl furnizăm comunității TripAdvisor, pentru a continua să ajutăm membrii acestei comunități să găsească și să rezerve experiențe minunate de luat masa în oraș, fie în călătoriile lor sau în orașul în care locuiesc”, a mai adăugat acesta.

„Această achiziție aduce laolaltă două companii cu aceeași viziune centrată pe client și pe cultura antreprenorială”, a declarat Bertrand Jelensperger, CEO, lafourchette, subliniind că „această mutare ne va permite să accelerăm creșterea pe noi piețe și să sporim calitatea serviciilor pe care le oferim clienților noștri și restaurantelor partenere”.  

O dată achiziția finalizată, integrarea de conținut a început, astfel încât utilizatorii Tripadvisor să poată rezerva o masă la restaurantele din rețeaua lafourchette direct de pe TripAdvisor.

Lafourchette și angajații săi vor continua să opereze în birourile companiei existente în Europa, cu sedii centrale la Paris și Barcelona. Toate cele 3 branduri lafourchette vor continua să opereze sub conducerea CEO-ului lafourchette Bertrand Jelensperger.

Termenii de achiziție nu vor fi dezvăluiți, se mai precizează în comunicatul emis de TripAdvisor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302