11 milioane de euro fonduri UE pentru infrastructura turistică din Bihor
Aproximativ 11 milioane de euro din fonduri europene au fost atrase de bihoreni pentru dezvoltarea infrastructurii turistice în județ, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Cristian Buzlea, directorul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) Bihor.
Cele 11 milioane de euro se regăsesc în cele 62 de proiecte selectate (din 126 propuse), arată raportul final de selecție pe Măsura 313 „Încurajarea activităților turistice”, valoarea totală a acestora fiind de 10.877.226 de euro.
Din aceste fonduri se vor construi 40 de pensiuni, în valoare totală de 6.720.926 euro, alte 20 de proiecte finanțate vizează activități recreaționale – piscine, terenuri de fotbal și tenis, SPA-uri, echipamente de schi etc., în valoare totală de 3.832.367 euro.
În toate cazurile, aportul beneficiarului este de 15%.
Două comune bihorene, Câmpani și Cărpinet, vor avea centre de promovare turistică moderne, dotate cu toată aparatura de specialitate necesară în promovarea turistică a zonei, valoarea totală fiind de 323.933 euro, finanțate integral.