Acțiuni strategice pentru promovarea României pe plan extern în 2014
Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism precizează într-un comunicat de presă emis astăzi că România rămâne o destinație turistică sigură pentru călătorii și petrecerea vacanțelor și anunță totodată acțiunile strategice pe care le va derula în 2014 în vederea promovării României pe plan extern.
„Activitățile desfășurate de Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism au avut ca scop creșterea circulației turistice și a incoming-ului, trend pe care România a rămas în ultimii doi ani. Astfel, conform datelor publicate de Institutul National de Statistică, numărul turiștilor străini a crescut în primele cinci luni ale anului 2014 cu 10,2% față de aceeași perioadă a anului trecut”, se arată în comunicat.
Reprezentanții Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism subliniază că în Raportul Comisiei Europene pentru Turism „Tendințe și Perspective”, în trimestrul II al anului 2014, România se situează pe locul zece din 23 de țări din punctul de vedere al creșterii numărului sosirilor turiștilor în Europa.
Totodată, conform Raportului Comisiei Europene pentru Turism:
• România se află pe locul 4 în ceea ce privește numărul turiștilor sosiți din China.
• Locul 5 în ceea ce privește numărul turiștilor sosiți din Olanda;
• Locul 7 în ceea ce privește numărul turiștilor sosiți din Statele Unite;
• Locul 9 în ceea ce privește numărul turiștilor sosiți din Marea Britanie;
• Locul 9 în ceea ce privește numărul turiștilor sosiți din Franța;
• Locul 10 privind numărul turiștilor sosiți din Germania.
„Dovadă a eforturilor susținute din partea autorităților abilitate de a promova destinații românești stă și creșterea numărului curselor de croazieră care aleg să staționeze în portul Constanța. Astfel, numărul pasagerilor care sosesc la bordul navelor de croazieră a crescut cu aproximativ 20% față de anul trecut”, se mai precizează în comunicat.
Totodată, operatori din industria aviației dezvoltă noi rute cu destinația principală România ( RyanAir, WizzAir, Fly Romania).
Urmare a creșterii numărului de turiști din Republica Moldova și Israel, pe lângă piețele țintă în care D.I.M.M.M.A.T. va realiza campanii de promovare, se vor intensifica acțiunile de promovare și în aceste regiuni.
În vederea realizării obiectivelor strategice ale promovării turistice, Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism desfășoară numeroase acțiuni de poziționare a României ca destinație turistică, se precizează în comunicat.
Astfel, pentru anul 2014 se are în vedere următorul plan de acțiuni în ceea ce promovarea României pe plan extern:
I. ORGANIZAREA DE EVENIMENTE CU VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ
• Reuniunea European Travel Commission ” București, octombrie 2014
• Conferința U.N.W.T.O.(Organizația Mondială a Turismului)” București, septembrie 2014
II. PARTICIPAREA LA TÂRGURI INTERNAȚIONALE
• România va participa pe parcursul anului 2014 la un număr de 37 de târguri internaționale în țări precum Germania, Spania, SUA, Japonia, China, Marea Britanie.
• Prin participarea la târguri se va urma un plan de promovare pe segmente de turism prin:
- Identificarea piețelor potențiale în funcție de segmentul de turism (balnear, montan, cultural, city break, aventură etc.)
- Folosirea ambasadorilor turismului românesc ca vectori de imagine pe segmentele de turism identificate
- Realizarea unui pachet de oferte atractiv împreună cu tour operatorii și asociațiile din turism pentru a pătrunde pe anumite piețe
- Oferte de fidelizarea a celor care doresc să revină în România
III. CAMPANII DE PUBLICITATE OUTDOOR
• Se vor efectua campanii de publicitate outdoor în 9 țări: Republica Moldova, Marea Britanie, Germania, Austria, Franța, Italia, Polonia, Turcia și Spania.
• Se va realiza impactul campaniilor outdoor prin evaluarea numărului de turiști sosiți în România din țările în care au fost desfășurate campaniile
IV. CAMPANII MEDIA (presa scrisă și TV)
• Campaniile media se vor desfășura în 7 țări, precum Franța, Germania, SUA, Italia, Marea Britanie și Turcia.
• Campaniile media vor include și filme de scurt metraj sau documentare realizate în coproducție cu televiziuni naționale și internaționale specializate pe informare turistică.
V. INFO TRIPURI
• Pe parcursul anului 2014 se vor realiza info-tripuri pentru reprezentanții mass-media și tour operatorii din țările țintă (Republica Moldova, Germania, Spania, Franța, Italia, țările nordice, Israel).