Aerosvit Airlines îşi cere falimentul. ANAT vrea schimbarea legislaţiei

Aerosvit Airlines îşi cere falimentul. ANAT vrea schimbarea legislaţiei
person Horeca
access_time_filled

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România solicită din nou autorităților competente introducerea unui sistem obligatoriu de protejare a pasajerilor împotriva falimentului companiilor aeriene, în condițiile în care o nouă companie aeriană a solicitat în urmă cu câteva zile declanșarea procedurii de faliment.

aerosvitairlines2

„A trecut aproximativ un an de la falimentul companiilor aeriene Spanair și Malev și pasagerilor nu le-au fost încă rambursați banii pentru biletele de avion nefolosite; ANAT dezavuează public acest mod de lucru care generează lipsa de protecție a pasagerilor împotriva companiilor aeriene ce dau faliment”, se arată într-un comunicat emis de ANAT.

Ne vedem nevoiți să revenim pe acest subiect, semnalând opiniei publice faptul că în urmă cu câteva zile, Aerosvit Airlines solicită Tribunalului Comercial Kiev, declanșarea procedurii de faliment, necesară în vederea restabilirii capacității operaționale și garantării îndeplinirii tuturor obligațiilor față de creditori. În data de 29 decembrie 2012, Tribunalul Comercial s-a pronunțat cu privire la începerea procedurilor specifice acestei cereri, însă compania nu a fost declarată în faliment, deocamdată”, se mai precizează în comunicat.

ANAT solicită public companiei Aerosvit Airlines luarea măsurilor de natură a nu duce la repetarea situației înregistrate în cazul falimentelor Spanair și Malev, când mulți pasageri au rămas cu bilete de avion nefolosite.corinamartin Pe fondul actual, de constrângere economică și de creștere generală a costului vieții, este de dorit evitarea oricăror situații neplăcute care ar putea genera scăderea încrederii consumatorilor în serviciile aeriene.

Corina Martin, președintele ANAT a precizat că „ANAT și asociația europeană de profil ai cărei membri suntem (ECTAA) au cerut, în mod repetat, introducerea asigurării obligatorii contra falimentului companiilor aeriene în spațiul UE, mărturie fiind numeroasele adrese formulate către europarlamentari, acțiune care nu s-a soldat cu niciun câștig de cauză până în prezent. Companiile de zbor trebuie să-și desfășoare activitatea în deplin respect față de drepturile pasagerilor. Ne folosim de prilej pentru a lansa un apel public către autoritățile competente și legiuitorii europeni pentru a acționa de urgență în sensul conceperii unui sistem obligatoriu de protejare a pasagerilor împotriva falimentelor companiilor aeriene”.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302