Alegeri în turismul prahovean

Alegeri în turismul prahovean
person Horeca
access_time_filled

adrianvoicanprahovaPe 4 februarie, a avut loc la Ploiești, Adunarea Generală de Alegeri a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, informează ANAT pe site-ul propriu. În cadrul acestei Adunări Generale s-au ales membrii Consiliului Director, Președintele și cei 3 Vicepreședinți ai Consiliului Director.

Alegerile au loc, conform statului Asociației, o dată la 2 ani. În urma votului membrilor prezenți ANAT, reprezentatat prin mandat de Adrian Voican a fost ales Președintele Asociației și al Consiliului Director.

„Cea mai importantă realizare din acești 7 ani este faptul că am reușit să punem la aceeași masă factorii importanți din turismul prahovean, atât din domeniul public, cât si privat. Acest lucru s-a văzut prin însăși existenta Asociației, dar și prin proiectele realizate, cum ar fi: evenimentul internațional Criteriul primei zăpezi de promovare către specialiști a stațiunilor cu domenii schiabile din Prahova; târgul prahovean de turism ExpoVacanța aflat anul acesta la ediția a VII-a; Festivalul de fotografie Secvențe; eveniment pentru copii Vara Copiilor; materiale de promovare; participarea la târguri de turism naționale și internaționale și proiecte de dezvoltare a turismului, cum este materializarea Drumului Vinului și multe altele”, a declarat Adrian Voican, noul președinte APDT Prahova.

Printre proiectele importante ale anului 2014 se află ediția a VII-a a târgului prahovean de turism ExpoVacanța din perioada 4-6 aprilie 2014, în premieră la Ploiești Shopping City.

Din octombrie 2009 APDT PH este membru fondator al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT). Scopul organizației este dezvoltarea durabilă și promovarea turismului din zona turistică Prahova, atât în țară cât și în străinatate.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302