ANAT solicită Guvernului recunoașterea incomingului ca activitate de export

ANAT solicită Guvernului recunoașterea incomingului ca activitate de export
person Horeca
access_time_filled

incomingturismromaniaAsociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) solicită Guvernului recunoașterea incomingului ca activitate de export și susține, într-un comunicat, că dacă autoritățile ar recunoaște incomingul ca activitate de export de servicii, numărul turiștilor străini veniți în România ar crește și am putea ajunge de la 2% din PIB la 6%.

Potrivit ANAT, în România, dintre cele peste 2.000 de agenții de turism înregistrate, doar 20 au activitate de incoming preponderentă în structura afacerilor, din păcate, prea puține pentru a putea atrage un număr semnificativ mai mare de turiști străini. ANAT a propus Ministerului Finanțelor Publice să acorde stimulente pentru a crește numărul agențiilor care să realizeze acest tip de activitate.

„Anul trecut 1,7 milioane de turiști străini au vizitat România. Aceștia au petrecut 3,5 milioane de nopți în țara noastră, de 4 ori mai puțin decât în Bulgaria (14,3 milioane de înnoptări), de 3,5 ori mai puțin decât în Ungaria (12,3 milioane de înnoptări), de 6 ori mai puțin decât în Cehia (20,8 milioane de înnoptări) și de 22 de ori mai puțin decât în Austria (78,1 milioane de înnoptări)”, se arată într-un comunicat trimis redacției de ANAT. 

Vizitatorii străini au cheltuit în România 4,79 de miliarde de lei (echivalentul a 1,08 miliarde de euro, respectiv  635,29 de euro de persoană). Turiștii străini reprezintă doar 18% din piața turistică a României, față de 67% în Bulgaria, 49% în Ungaria, 53% în Cehia și 71% în Austria. Statele din care vin cei mai mulți turiști, potrivit înregistrărilor la punctele de frontieră, sunt Ungaria, Bulgaria, Germania, Italia, Polonia și Austria.

Dacă autoritățile ar recunoaște incomingul ca activitate de export de servicii, numărul turiștilor străini veniți în România ar crește și am putea ajunge de la 2% din PIB la 6% – nivelul de potențial estimat de World Tourism & Travel Council în cazul țării noastre. Acesta este și motivul pentru care ANAT solicită Guvernului recunoașterea incomingului ca activitate de export și, implicit, aplicarea cotei de TVA (scutit cu drept de deducere pentru toate activitățile desfășurate în favoarea turiștilor nerezidenți în România de către agențiile de turism licențiate și structurile de primire turistică clasificate de Autoritatea Națională pentru Turism)„, declară Lucia Nora Morariu, președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Recunoașterea incomingului ca activitate de export de servicii poate aduce anual în țară un plus de 2 milioane de euro din care pot fi plătite lunar 20.000 de pensii de 450 de lei„, declară și Gheorghe Fodoreanu, fost președinte ANAT și proprietarul unei agenții specializate în activitate de incoming.

ANAT a propus Ministerului Finanțelor Publice să acorde stimulente pentru a crește numărul agențiilor care să realizeze acest tip de activitate. „Am propus ca pentru fiecare turist străin adus în România, o agenție să poate primi doi euro pentru fiecare noapte de cazare la un hotel de două stele, trei pentru o unitate de trei stele etc. Sumele ar putea fi scăzute din impozitul pe profit datorat statului de agenția de turism respectivă, măsura devenind un stimulent de profit și pentru ele„, declară Alin Burcea, prim-vicepreședinte al ANAT. 

Pentru anul 2014, Organizația Mondială a Turismului (OMT) prognozează o creștere cu 4-5% a numărului de turiști la nivel mondial, de la 1,087 de miliarde de persoane înregistrate în  2013. Urmărind trendul ultimilor ani, o creștere de câteva procente a turiștilor străini este așteptată și de către România,însă potențialul pentru țara noastră este mult mai mare.

Fără a avea la dispoziție o infrastructură de transport competitivă, cu un suport investițional nu foarte mare, și un program de promovare externă încă modest în raport cu țările concurente, turismul românesc a recuperat numărul de turiști străini din anii 2007, 2008 și contribuie la PIB-ul României cu un procent de 2%. Toate acestea, pe fondul creșterii de TVA la 24% pentru alimentație și serviciile turistice, altele decât cazare și mic dejun inclus, creștere care a lovit puternic în activitatea operatorilor din turism, domeniu în care nu poți crește prețurile odată cu creșterile de taxe și impozite, deoarece iți pierzi clienții. Dacă statul român dorește cu adevărat să sprijine turismul de sosire a turiștilor străini (incoming), trebuie să facă ceea ce fac și alții, să scadă TVA-ul în alimentația pentru turism, să aplice cota TVA scutit cu drept de deducere ca pentru orice alt export, să investească în infrastructura suport și în promovarea externă agresivă și concertată pe piețele țintă„, declară Lucia Nora Morariu, președinte ANAT.

De anul acesta, România poate atrage un număr mai mare de turiști străini din Republica Moldova, ca urmare a ridicării vizelor pentru moldoveni de la 28 aprilie. China este, de asemenea, o piață cu pontențial.

În scopul de a atrage mai mulți turiști străini în România, autoritățile au deschis birourile de promovare ale țării noastre la Tokyo și Bruxelles, în așteptare fiind cele de la Beijing, din Olanda și Èšările Nordice.

Mai mult, țara noastră participă, în 2014, la 37 de târguri internaționale de profil cu scopul de a promova România și, implicit, a atrage mai mulți turiști străini. În perioada următoare, brandul de țară al României va fi făcut cunoscut la târgurile și expozițiile de la Vancouver (mai-iunie), Moscova (luna septembrie), Japonia (septembrie), Las Vegas (octombrie), Poznan (octombrie), Austria (octombrie), Rimini (octombrie-noiembrie), Shanghai (noiembrie), Leipzig (noiembrie), Barcelona (noiembrie), Londra (noiembrie) și Varșovia (noiembrie).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302