Aproape 30.000 de români merg în minivacanțe de Valentine’s Day

Aproape 30.000 de români merg în minivacanțe de Valentine’s Day
person Horeca
access_time_filled

valentinesdayCirca 29.000 de români vor merge în intervalul 13-15 februarie în minivacanțe de Valentine’s Day, în special în destinații interne, unde vor cheltui aproape 2 milioane de euro, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc. Cea mai căutată destinație internă este Valea Prahovei, iar în străinătate, cele mai căutate destinații sunt Roma, Veneția, Paris și Barcelona.

„Numărul de rezervări făcute pentru Sfântul Valentin se apropie de 28.500, iar turiștii vor cheltui, în medie, doar pentru servicii turistice (cazare și masă), aproximativ 300 de lei de persoană, suma totală care va fi încasată de operatorii de turism fiind estimată la 8,5 milioane de lei”, potrivit unui studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) citat de Mediafax.

În plus, potrivit federației, în jur de 500 de români vor pleca în străinătate special pentru a petrece Ziua Îndrăgostiților. Cu sumele alocate de aceștia, cheltuiala totală a românilor pentru vacanțe de Valentine’s Day ajunge la aproape 2 milioane de euro.

Cea mai mare atracție pentru îndrăgostiți este și în acest an Valea Prahovei unde, în weekendul 13-15 februarie, gradul de ocupare se apropie de 90%, față de 60-70% în weekend-ul anterior.

„Față de anul trecut, acum se anunță și zăpadă, putându-se practica, astfel, și sporturi de iarnă”, potrivit FPTR.

Multe cupluri care nu și-au planificat o mini-vacanță cu prilejul Zilei Indrăgostiților vor petrece fie în cluburi, fie într-un restaurant, se mai arată în studiul FPTR citat de Mediafax.

Sursă foto: www.donatella-tur.md

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302