Bulgaria se așteaptă la un declin de peste 10% în turism în 2014

Bulgaria se așteaptă la un declin de peste 10% în turism în 2014
person Horeca
access_time_filled

sezonestivalbulgariaAsociația Touroperatorilor din Bulgaria se așteaptă la un declin de peste 10% în turism anul acesta, în principal datorită sezonului estival slab și a lipsei de promovare, scrie agenția Novinite.

Numărul de turiști din Olanda a scăzut cu 30% în această vară, iar numărul de turiști din Germania cu 5%, potrivit publicației Darik News. 

Ministrul economiei Vasil Shtonov a anunțat însă o creștere de 6,7% a numărului de turiști străini și o creștere de 4% a veniturilor, în primele 7 luni ale anului 2014. Potrivit lui Bayko Baykov de la Asociația Touroperatorilor din Bulgaria, această informație este incorectă.

Previziunea noastră este că va fi o scădere de peste 10%, datorată în principal declinului din timpul sezonului de vară„, a declarat acesta.

Un alt membru al asociației, Kalin Draganov, a arătat că statisticile oficiale referitoare la veniturile din turism se bazează pe valuta care a fost schimbată, ceea ce, în opinia sa, distorsionează complet informația.

Draganov a subliniat și o altă problemă presantă din industria turismului. „Există o problemă enormă vara aceasta în stațiunea Sunny Beach. Infracțiunile au crescut semnificativ ” jafurile și atacurile asupra turiștilor s-au dublat sau triplat anul acesta. Partenerii noștri olandezi ne-au trimis o scrisoare oficială în care afirmă că dacă situația nu se va schimba vor încheia colaborarea”, a explicat Draganov, citat de Darik News.  

Potrivit Asociației Touroperatorilor din Bulgaria, ar trebui să existe un Minister al Turismului separat, care să asigure predictibilitate și securitate în sector.

Sursa: www.novinite.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302