Călătoriile cu avionul, în creștere cu 35% față de 2020

Călătoriile cu avionul, în creștere cu 35% față de 2020
person Horeca
access_time_filled

avionVânzările de biletele de avion din vara anului 2021 se apropie de nivelul pre-pandemic, deși efectele pandemiei sunt încă evidente la nivel de industrie, conform agenției de turism online Vola.ro Aceasta a emis bilete de avion pentru aproape 100.000 de clienți în perioada iunie-august 2021, nivel ce reprezintă aproximativ 95% din cel atins în 2019 și în creștere cu peste 200% față de 2020.

Printre principalele cauze ce au favorizat o revenire accelerată a cererii turistice în perioada analizată se numără anunțurile legate de redeschiderea multiplelor destinații din Europa, condițiile de călătorie simplificate odată cu eliberarea certificatelor verzi, precum și un număr mai scăzut de cazuri COVID pe timpul verii, care, împreună cu numărul în creștere de persoane vaccinate, au dat românilor o mai mare încredere în a-și relua călătoriile.

De asemenea, turiștii se acomodează cu volatilitatea condițiilor pandemice de călătorie, cu formularele online de completat, cu testele COVID sau antigen mult mai ușor de efectuat și la prețuri mult mai mici decât în urmă cu ceva luni, iar aceste aspecte se observă la nivelul rezervărilor.

Provocarea acestui sezon

Deși vânzările de bilete de avion se apropie de nivelul prepandemic în cazul agenției de turism online, la nivelul industriei aviatice, volumele se situează mult sub valorile așteptate. în plus, schimbările impuse de autorități au limitat cererea la nivel european, determinând instabilități cu privire la operarea zborurilor. Drept urmare, dacă în 2019 doar maximum 5% dintre zboruri sufereau modificări sau erau anulate, în 2021 peste 35% dintre zborurile din sezonul de vară au fost afectate de întârzieri sau anulări.

Italia, Spania și Marea Britanie în topul preferințelor

în top 5 țări preferate de români, în perioada iunie-august 2021, conform specialiștilor Vola.ro, se află cele cu mari comunități de români. Astfel, principalele destinații externe spre care s-au îndreptat turiștii români în această vară regăsim țări precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța și Belgia, la care se adaugă și Grecia, unde se practică preponderent turismul de relaxare și agrement.

Românii au preferat biletele de avion rezervate last minute

Vacanțele în capitalele europene au revenit în voga în această vară. Orașe foarte populare la nivel mondial, precum Paris, Londra, Madrid, Barcelona, Roma, Milano și chiar țările nordice au fost din nou în topul preferințelor turiștilor români, ce au ales să achiziționeze biletele spontan, în funcție de evoluția pandemiei și schimbările de pe listele semafor comunicate de autorități. Concret, în lunile iulie și august, timpul dintre momentul achiziției și zbor a scăzut cu 35% față de luna iunie.

Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion de linie și low-cost, opțiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, city-break-uri, vacante, asigurari medicale de calatorie si servicii de rent-a-car.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302