Ce destinații externe aleg românii de Paște și cât sunt dispuși să cheltuiasă
Paștele se află, după Revelion, pe locul 2 în topul sărbătorilor care atrag turiști români în vacanțe în străinătate, declară Manuela Melinescu, Marketing Manager Vola.ro, care susține că această sărbătoare se situează la acest capitol înaintea Crăciunului, care este asociat mult mai mult cu petrecerea timpului acasă, în familie. În plus, perioada Paștelui este mult mai prielnică pentru călătorii, pentru că și vremea este mai caldă, susține Manuela Melinescu.
În timp ce o parte dintre români merg în vacanțe de Paște în străinătate atrași de semnificația religioasă a unor destinații precum Roma, Atena sau Ierusalim, alții aleg shoppingul și distracția în cluburile din Dubai sau Amsterdam, potrivit unui studiu al Vola.ro, cel mai mare portal de turism din România.
Roma este una dintre cele mai populare destinații de Paște pentru români, din mai multe motive: turiștii pot vizita atât celebrele biserici catolice, dar și foarte multe lăcașuri de cult ortodoxe. În același timp, în capitala Italiei trăiește o importantă comunitate de români, iar Paștele este momentul cel mai potrivit pentru reunirea familiilor. Un city break de Paște la Roma pornește de la 337 euro de persoană și include bilet de avion, 3 nopți de cazare cu mic dejun și asigurare medicală.
La rândul său, Atena are avantajul de a fi o destinație dintr-o țară ortodoxă, prin urmare turiștii români regăsesc aici o parte din tradițiile de acasă, inclusiv mesele cu friptură de miel și ouă roșii. Costul pachetului turistic, în care intră biletul de avion, 3 nopți la hotel cu mic dejun și asigurare medicală, ajunge la aproximativ 440 de euro de persoană.
Totodată, pentru perioada Paștelui, crește foarte mult și cererea pentru zboruri către Tel Aviv, de unde se poate ajunge într-o oră, cu mașina, la Ierusalim. În timpul sărbătorilor pascale, un bilet de avion dus-întors spre Tel Aviv costă aproximativ 200 euro.
Dar nu toți românii vor ca de Paște să fie înconjurați de o atmosferă religioasă. Din ce în ce mai mulți aleg să profite de zilele libere pentru o călătorie în care să se distreze. Chiar dacă o vacanță în Dubai costă de Paște de la 680 euro, incluzând bilet de avion, 7 nopți de cazare și asigurare medicală, destinația este una dintre cele mai cerute de români. Turiștii au optat pentru holeluri care nu au mese incluse sau au maximum mic dejun, deci Paștele în Dubai nu înseamnă neapărat mese îmbelșugate, accentul fiind pus pe distracția în cluburi, shopping și vizitat.
(Sursă foto: www.zahirtravel.ro)
O altă destinație solicitată de Paște, Amsterdam, este populară, în general, printre turiștii nonconformiști și dornici de distracție. Un city break la jumătatea lunii aprilie costă aproximativ 410 euro de persoană. Pachetul include biletul de avion, 3 nopți de cazare și asigurare medicală.
Paștele scumpește atât city break-urile, cât si vacanțele. De exemplu pentru Dubai și Amsterdam tarifele sunt cu aproape 170% mai mari decât în altă perioadă a anului. În pofida acestor scumpiri, cele două orașe se află în topul celor mai cerute destinații pentru sărbătorile pascale și înregistrează o creștere a vânzărilor de peste 35%.
Cei mai mulți turiști preferă să plece doar 4 zile, de aceea optează pentru un city break. În general, se pleacă în Vinerea Mare, iar întoarcerea este programată în a doua zi de Paște, situație care înseamnă pentru cei mai mulți turiști maximum o zi de concediu.
„Turiștii care aleg destinațiile <<tradiționale>>, cu mai multe obiceiuri religioase, își planifică vacanța încă din luna ianuarie, deci cu patru luni înainte de sejur. În schimb, cei care optează pentru Dubai, Amsterdam sau alte destinații cunoscute pentru distracție (precum Dublin sau Nisa) încep să cumpere pachete turistice abia de la începutul lunii martie, iar cererile pentru aceste orașe continuă să vină„, a declarat Manuela Melinescu, Marketing Manager Vola.ro
Față de anul trecut, vacanțele și city break-urile de Paște sunt cu cel putin 20% mai ieftine. În cazul Vola.ro, acest lucru se datorează sistemului de alcătuire a pachetelor, care combină dinamic cel mai mic preț de bilet cu cele mai ieftine posibilități de cazare.
Pentru a petrece Paștele în afara țării, românii sunt dispuși să aloce un buget mai mare decât pentru o vacanță obișnuită, având în vedere că aproximativ 40% dintre vânzarile de pachete turistice pentru Paște se concentrează pe cele 4 destinații enumerate mai sus – Roma, Atena, Dubai și Amsterdam – unde prețul mediu de achiziție al unui pachet este de 470 euro. Pe când în general, pretul unui city break de pe Vola.ro, în alte perioade ale anului, pornește de la 179 euro. Inclusiv pentru perioada Paștelui, din cele peste 50 de destinații de city break și vacanțe disponibile pe Vola.ro, există variante pentru un buget mai redus, pornind de la 191 euro. Pentru această sumă se poate petrece Paștele la Milano având în pachet bilet de avion, 3 nopți de cazare la hotel de 3 stele și asigurare medicală. Sau pentru prețuri de până în 250 euro de persoană se pot petrece sărbatorile pascale în Budapesta, Berlin, Dublin sau Bruxelles.