CE lansează o amplă campanie de informare privind drepturile turiștilor
Pentru prima dată, milioane de turiști care călătoresc în UE în această vară vor fi protejați de drepturi ale pasagerilor cuprinzătoare, aplicabile celor care călătoresc cu avionul sau cu trenul, precum și, de acum, cu vaporul, autobuzul și autocarul, anunță Comisia Europeană. Studiile arată însă că două treimi din pasageri nu sunt informați privind drepturile pe care le au.
Din acest motiv, Comisia Europeană lansează o nouă campanie de informare a numeroaselor persoane care se pregătesc să călătorească în această vară în legătură cu drepturile lor ca pasageri și în legătură cu modul de a le reclama, dacă este necesar.
De la 25 la 28 iunie, vor avea loc evenimente de lansare la Bruxelles, Atena-Pireu și Sofia, iar la Varșovia va avea loc o zi de informare privind drepturile pasagerilor curselor aeriene.
„Pentru milioane de europeni, vacanțele sunt o perioadă în care se bucură de o binemeritată odihnă, iar marea majoritate a acestora se va deplasa fără nicio problemă. Uneori, însă, pot apărea probleme. Pentru prima dată în această vară, turiștii pot călători în Europa – de la Londra la Lisabona sau Ljubljana – știind că drepturile lor ca pasageri sunt apărate în temeiul legislației UE, oriunde și oricum călătoresc. Dar este necesar ca pasagerii să își cunoască drepturile pentru a putea face uz de ele. Această campanie le va pune la dispoziție mai multe informații„, a declarat comisarul Siim Kallas, vicepreședinte al Comisiei responsabil cu mobilitatea și transporturile.
Lansarea campaniei
În cadrul unei noi campanii care va dura doi ani, afișe care nu pot rămâne neobservate vor fi afișate în aeroporturi, porturi, gări și autogări din întreaga Europă, iar broșuri și informații online vor fi disponibile în toate limbile oficiale ale UE. Această nouă campanie se bazează pe cea existentă și se va concentra în principal pe creșterea gradului de conștientizare a noilor drepturi ale pasagerilor curselor maritime și drepturi ale pasagerilor curselor de autobuze și autocare.
Vicepreședintele Kallas va lansa oficial noua campanie în gara Bruxelles Zuid/Midi la 26 iunie, la ora 15:00, la standul Centrului European pentru Consumatori (în fața punctului de informare pentru curse interne).
De ce această nouă campanie?
• 59% din cetățenii UE care folosesc transportul aerian nu își cunosc drepturile atunci când călătoresc, 34% le cunosc și 7% nu le cunosc.
• 66% din cetățenii UE nu își cunosc drepturile contractuale la cumpărarea unui bilet de transport și 34% le cunosc.
•  Unul din șase europeni suferă de un handicap. Dincolo de această cifră, tendința generală de îmbătrânire a populației europene va duce la o creștere constantă a numărului de pasageri care au nevoie de asistență specifică din cauza unui handicap sau a mobilității reduse. Unul dintre obiectivele legislației privind drepturile pasagerilor este de a permite persoanelor cu handicap și persoanelor cu mobilitate redusă să dispună de aceleași posibilități de călătorie ca și ceilalți cetățeni.
• UE este prima regiune din lume cu un set cuprinzător de drepturi ale pasagerilor pentru toate modurile de transport (aerian, feroviar, maritim, autobuz și autocar). Cetățenii trebuie să știe mai multe despre drepturile de care dispun în prezent în temeiul legislației UE.