Circulația turistică s-a dublat în perioada 1-7 mai, în România

Circulația turistică s-a dublat în perioada 1-7 mai, în România
person Horeca
access_time_filled

crestereNumărul de turiști a crescut în România cu 52% în minivacanța de 1 Mai și Paște comparativ cu situația cumulată a celor 2 sărbători din anul 2012, în principal datorită numărului mare de zile libere și a tarifelor mai mici, potrivit patronatelor din turismul românesc. Românii au cheltuit peste 51 milioane lei doar pentru servicii turistice în minivacanța de 1 Mai și Paște și peste 35 milioane lei pentru distracție, a anunțat astăzi Federația Patronatelor din Turismul Românesc.

„Cu toate că, din cauza resurselor financiare reduse alocate pentru petrecerea sărbătorilor de primăvară, iar majoritatea românilor au preferat anul acesta să petreacă separat cele două evenimente, circulația turistică a sporit față de anul trecut. De Paște, așa cum anticipam, sărbătorile pascale au generat un nou flux de turiști spre destinațiile turistice, unde deja se aflau un mare număr de turiști. Cei mai mulți au preferat tradițiile autentic românești și au ales ca destinație de vacanță zonele rurale din România”, se arată într-un comunicat emis astăzi de FPTR.

Astfel, în topul preferințelor românilor s-au aflat, ca de obicei, pensiunile turistice, unde au sărbătorit Paștele peste 65.000 turiști.

În ultimele 3 nopți ale minivacanței, în unitățile de cazare clasificate de pe litoralul românesc numărul turiștilor a scăzut, mulți preferând să sărbătorească Paștele în familie, astfel rămânând pe litoral circa 16.000 de turiști.

Stațiunile montane au fost și ele solicitate de românii care au ales să petreacă Paștele la înălțime. Aproximativ 25.000 de turiști au ajuns la munte, dublu față de anul trecut. Astfel, unitățile de cazare de pe Valea Prahovei au fost ocupate în proporție de 70-80%, în timp ce în celelalte statiuni montane gradul de ocupare a fost de până la 70%. 

În stațiunile balneare numărul turiștilor a rămas nemodificat, 10.000 de turiști petrecând Paștele în aceste zone, număr similar cu cel din 2012.

Datorită serviciilor complete oferite pasionaților de pescuit și inedit, cei care au ales să-și petreaca 1 Mai în Deltă, au rămas și pentru sărbătoarea de Paște, numărul acestora fiind de aproximativ 2.500, de două ori și jumătate mai mare decât anul trecut.

În privința turismului extern, cei mai mulți dintre românii care au plecat în străinatate cu ocazia zilei de 1 Mai, au petrecut și Paștele în aceeași destinație, cu exceptia Bulgariei, unde sărbătorile Pascale au adus în plus peste 7000 de români.

Astfel, numărul românilor care au plecat din țară în această minivacanță, a fost de peste 12 mii de turiști. Creșterea se datorează, în principal, numărului mare de zile libere comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În România, cheltuielile s-au extins în această perioadă, cu bugetul alocat distracțiilor și meselor festive. Bugetul mediu de cheltuieli estimat pentru alte servicii, în afară de cazare și mic dejun este de 100 de lei pe zi, astfel că, în această perioadă românii au cheltuit suplimentar peste 35 milioane de lei pentru mâncare și distracție.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302