Crește numărul bulgarilor care călătoresc în străinătate

Crește numărul bulgarilor care călătoresc în străinătate
person Horeca
access_time_filled

turistibulgariPotrivit Institutului Național de Statistică din Bulgaria, în al doilea trimestru al acestui an, 886.100 de bulgari au mers în călătorii. Majoritatea (74,7%) dintre aceștia au călătorit numai în interiorul țării, 19,8% au călătorit doar în străinătate și 5,5% au călătorit atât în țară cât și în străinătate.

Comparativ cu același trimestru al anului trecut, numărul total al călătorilor cu vârste de peste 15 ani a scăzut cu 1.2%, observându-se o scădere a numărului de rezidenți bulgari care au călătorit în interiorul țării (-13,6%), în timp ce numărul persoanelor care au călătorit în străinătate a crescut cu 34,7%. 

Potrivit Institutului Național de Statistică din Bulgaria, în al doilea trimestru al anului 2014, majoritatea călătoriilor (45,4%) au fost efectuate de rezidenții cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani. Bulgarii în vârstă de 65 de ani și peste au călătorit în marte parte în țară (83,6%), în timp ce procentul rezidenților cu vârste cuprinde între 45 și 64 de ani care au călătorit în străinătate a fost de 23%.

Cea mai mare parte a călătoriilor efectuate de persoanele cu vârste de peste 15 ani, atât în țară cât și în străinătate, au fost pentru Vacanță și Recreere (41,4% în cazul călătoriilor domestice și 68% în cazul călătoriilor în străinătate).

turismbulgariastatistici

Ponderea călătoriilor turistice private organizate prin intermediul unei agenții de turism sau a unui touroperator a fost de 39,6% în cazul călătoriilor în străinătate și de numai 5,8% în cazul călătoriilor domestice.

În ceea ce privește cheltuielile, cea mai mare parte a acestora s-au dus pe mâncare (36%) în cazul călătoriilor domestice și pe transport (41,8%) în cazul călătoriilor în străinătate.

În al doilea trimestru al anului 2014 o persoană cu vârsta de peste 15 ani a cheltuit în medie pentru o excursie privată 216,67 BGN în țară și 386,81 BGN – în străinătate. În același timp cheltuiala medie per persoană pentru o călătorie în interes profesional a fost de 253.22 BGN pentru călătoriile domestice și 1069.45 BGN pentru călătoriile în străinătate.

Comunicatul integral al Institutului Național de Statistică din Bulgaria despre călătoriile și cheltuielile turistice ale bulgarilor în al doilea trimestru al acestui an, îl găsiți AICI.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302