Creșterea eficienței afacerilor din turism
Am vorbit în precedentele articole despre nevoia îmbunătățirii raportului calitate – preț din turism în principal, prin creșterea calității serviciilor. Am vorbit, de asemenea, despre pericolul pe care îl reprezintă sezonalitatea extremă cu care ne confruntăm, în special în turismul de pe litoral, dar nu numai acolo, și măsurile ce trebuie luate pentru a crește sezonul turistic din România. Dar, oare care ar putea fi cea mai importantă pârghie ce ne-ar aduce soluții la cele de mai sus?
Care ar putea să fie factorul decisiv în schimbarea pe care o așteptăm de ceva timp în turismul românesc? Care să fie acel argument care ar putea face ca, într-un orizont de timp relativ scurt, marea majoritate a problemelor cu care ne confruntăm în acest domeniu, atât de iubit, dar și hulit deopotrivă, să fie abordate și, în mare măsură, chiar rezolvate.
Ei bine, deși nu cred neapărat într-un panaceu universal pentru situația în care ne aflăm, totuși îndrăznesc să spun că dacă afacerile din turism ar fi mai eficiente, dacă sectorul nostru ar reprezenta mai mult în contextul economiei naționale prin prisma contribuției la PIB, a numărului de angajați, a investițiilor în active și nu numai, am putea spera la o schimbare majoră, am putea ajunge la acel punct de inflexiune care să ne ducă la schimbarea mult dorită.
Ne uităm la țările dezvoltate în turism și ne minunăm (și cu predilecție în perioadele de vacanțe) cum de la ei putem să găsim unități deschise în orice sătuc cu un potențial turistic cât de mic, sau cum de la ei se mai găsește forță de muncă (chiar dacă și la ei e din ce în ce mai dificil acest lucru), cum de pot atrage investiții în mod continuu, deși piața pare saturată în multe zone.
Explicația stă în faptul ca la ei chiar merită să faci afaceri în turism. Investitorii în turism chiar obțin acele randamente care să justifice o investiție deseori consistentă în hoteluri, zone de agremement, parcuri de distracție, restaurante de diferite categorii și orice altă afacere din domeniu.
De ce este mai eficient să faci și să operezi un hotel în Spania, Croația, Turcia, Grecia sau Italia, comparativ cu România?
Investiția – la acest capitol încă este mai avantajos în România, suma alocată per cameră fiind mai scăzută în România decât în Vest, dar diferența este din ce în ce mai mică.
Piața – aici diferența este majoră, faptul că, de regulă, sezonul este mai extins în țările importante din turism, că puterea de cumpărare este mai mare, că nivelul de tarifare este cu cca 50% mai mare în Vest, decât la noi (aici vorbim despre statistici generale date de tarifele medii obținute și nu de anumite extreme pe care le întâlnim deseori vehiculate prin presă și social media), toate duc la faptul că revpar-ul (venitul per camera disponibilă) trebuie să fie mult mai mare decat cel înregistrat la noi în țară.
Forța de muncă – pare la fel de greu sa găsești oameni calificați în orice țară, mai ales după impactul negativ adus de pandemie, dar totuși….faptul că în Vest există mai multe școli de profil, în special cele în sistem dual, că salariile sunt mai ridicate decât la noi, că politicile de atragere forță de muncă din import sunt funcționale de ani buni sau că reglementarea bacșișului este o certitudine de mult timp, fac ca și în acest domeniu să fim cu o idee în urmă.
Reglementări & birocrație – este mai complicat și mai scump în România, birocrația excesivă ne costă mult și mă refer atât la bani (diverse firme externe sau forță de muncă internă, care trebuie să facă documentațiile pentru nenumărate avize), cât și la timpul în plus consumat, ca să nu mai spunem de stresul generat în toate aceste demersuri.
Fiscalitate – la acest capitol, în ciuda recentelor majorări de taxe anunțate de guvern, operatorii din turismul românesc beneficiază în acest moment de o fiscalitate ceva mai bună, atât în ceea ce privește TVA, cât și impozitele pe afacerile din turism (fie că este 1% pe cifra de afaceri sau 16% pe profit), impozitele pe dividende sau pe clădiri. Totuși, dacă ne raportăm la cifra de afaceri obținută în domeniu, aceste avantaje pe care le oferă România, în raport cu alte țări din Europa, se estompează și ne poziționează, practic, aproximativ în același registru, în ceea ce privește procentul taxelor din cifra de afaceri obținută.
Sprijinul statului pentru turism (în afara fiscalității) – acesta este practic capitolul la care noi stăm cel mai rău, ne confruntăm cu lipsa acută a investițiilor publice în infrastructura de transport, în atracțiile culturale și de agrement, nu vedem implicarea eficientă a statului în educația forței de muncă din turism (și nu numai), iar dacă ne raportăm la promovarea turismului, putem spune că este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.
În dialogul dintre mediul asociativ din turism și autoritățile centrale care gestionează sectorul, dialog care, deși crește în consistență, încă nu duce la colaborarea eficientă de tip parteneriat public – privat, deseori s-a vehiculat fraza „statul ar face bine să nu încurce, dacă tot nu poate să ajute sectorul”. Este o afirmație venită din frustrare, cu care, personal, nu sunt de acord, pentru că nu cred că statul își poate asuma un rol pasiv, cel puțin până în momentul în care sectorul privat are forța, priceperea, dedicația și voința de a împinge lucrurile înainte, de a ne duce turismul românesc acolo unde credem noi că merităm.
De ce nu au antreprenorii din turism puterea de a schimba (radical), de unii singuri, lucrurile în bine? (Știu că multă lume ne reproșează că noi am fi de vină pentru starea turismului de azi, de aceea cred că merită să ne explicăm puțin în paragraful ce urmează).
• Operatorii din turism provin în proporție de 92% din rândul IMM. Nu există prea mulți operatori mari, fonduri de investiții care să parieze pe turism;
• Proprietarii companiilor din turism sunt, în marea lor majoritate, antreprenori de tip “family owner”. Marea lor majoritate au ajuns în turism venind din alte domenii, iar pentru ei afacerea din turism este mai degrabă un rezultat al pasiunii lor, și nu din rațiunea economică pe care o dau aceste afaceri;
• Privatizarea în turism din anii 90 a fost greșit făcută, nu a născut acea energie care trebuia să apară din mediul privat dupa preluarea proprietăților din turism și, implicit, scalarea de care era nevoie pentru businessurile lor;
• Prezența lanțurilor internaționale este încă redusă față de alte țări și sunt aici în marea lor majoritate prin contracte de franciză sau management și nu cu investiții directe;
• Sectorul nu este suficient de unit, structurile asociative, deși devin din ce în ce mai puternice, nu reprezintă încă ceea ce trebuie pentru a influența o schimbare majoră în bine.
Cu tot respectul pentru cei care și-au pus banii, pasiunea și ambițiile în turism, cu toată admirația pe care le-o port pentru curajul și dedicația lor, nu văd cum actualii investitori din turism ar putea să modifice radical modul în care arată turismul românesc. Pot da un semnal, și este mai mult decât binevenit, dar dimensiunea investițiilor lor (un hotel pe an pentru fiecare dintre ei, să zicem) este mult prea mică pentru nevoile turismului românesc.
Întrebarea este de ce nu avem mai multe investiții, de ce avem foarte multe hoteluri în starea în care au fost moștenite de la regimul comunist, fără upgrade-uri serioase, poate cel mult un face-lifting mai consistent.
Răspunsul meu direct? Pentru o schimbare de substanță, avem nevoie ca afacerile din turism să fie mai eficiente, mai atractive, astfel încât să determine mulți investitori, instituționali sau nu, să aleagă acest sector așa cum se întâmplă în țările dezvoltate din turism.
Eficiența mai mare a afacerilor din turism ar aduce:
• Turiști mai mulți, venituri mai mari, contribuție în PIB mai mare;
• Salarii mai mari și angajați mai multumiți și, implicit, servicii mai bune;
• Profituri mai mari și, implicit, investiții mai multe.
Vă dați seama că în aceste condiții și atenția statului pentru sectorul nostru ar crește, recunoașterea sectorului în contextul economiei naționale ar fi mai mare și am intra în acel cerc virtuos pe care îl căutăm de atâta timp.
Nu este nimic rău ca antreprenorii din turism să își dorească să obțină profituri mai mari. Nu suntem „îngânfații” sau îmbuibații care căutăm profituri cu orice preț, căutăm doar ca afacerile noastre să dea un retur corect al investiției în corelație cu ce se întamplă în lume în turism. Trebuie să fim mai atractivi decât alte sectoare din economie pentru că riscurile par să fie ceva mai mari. Dar și satisfacțiile sunt pe măsură, și nu doar din punct de vedere financiar.
Sunt convins că mulți care vor citi acest articol vor spune că ratele de profitabilitate ale afacerilor din turismul românesc sunt mari, chiar mai mari decât în alte țări. Aș fi primul care m-aș bucura să fie așa. Este, din păcate, o ipoteză falsă, deși pare mare o profitabilitate medie a afacerilor din restaurante de cca 16%, sau la hoteluri de cca 14%, conform datelor ANAF din 2019 – anul nostru de referință.
Spun că este o ipoteză falsă deoarece:
• puțini din cei care raportează folosesc sisteme contabile de tip USALI, care să dea o imagine unitară a acestor rate de profit;
• mulți din cei din turism folosesc frecvent acordarea de dividende ca formă mai eficientă fiscal pentru a crea cashul disponibil pentru diverse cheltuieli proprii (de operare sau nu);
• procente mari, dar raportate la sume mici. În cifre absolute, profiturile sunt mici și nu acoperă necesarul pentru investiții noi, care să scaleze businessul;
• investițiile în turism sunt mari și riscante. Să nu uităm că, după un an cu rate mari de profit (2019), au venit doi ani cu pierderi cauzate de pandemie;
• nevoia de reinvestit apare repede, uzura fizică sau morală se vede imediat, dacă ne gândim că așteptările turiștilor sunt mereu în creștere.
Cum facem, însă, să putem avea ratele de profit așteptate și pe termen lung, încât să atragem investițiile de care avem atât de multă nevoie? Ce trebuie să facem ca să fim mai atractivi, să trezim interesul dezvoltatorilor de real estate, a fondurilor de investiții, a oamenilor cu bani, indiferent de domeniul în care au făcut acești bani?
Dacă ar fi să răspund cu un singur cuvânt, acesta ar fi PROFESIONALISM. Să fim profesioniștii din turism din primul până în ultimul moment al întregului nostru parcurs în ospitalitate. Pentru aceasta însă, avem nevoie de LIDERI asumați și bine pregătiți și asta pare să fie una din cele mai mari probleme ale societății românești, nu doar a sectorului nostru. Lideri care să faca schimbarea, lideri care să inspire, lideri care să atragă. Pentru că, un lider este un negustor de speranțe, după cum spunea Napoleon. Speranțele de care avem nevoie pentru noi, pentru turism, pentru România.
