Dezbatere publică privind modernizarea stațiunii Saturn
Primăria Municipiului Mangalia organizează vineri, 28 octombrie, ora 12:00, o dezbatere publică a proiectului “Dezvoltare Turistică în Stațiunea Saturn”, programată să se desfășoare în incinta Clubului Nautic Callatis. Proiectul este lansat în dezbatere publică, astfel încât toți cei interesați să aducă propuneri și sugestii de eficientizare a investiției.
Reprezentanții administrației publice din Mangalia lucrează, în prezent, la documentația necesară obținerii finanțării pentru proiectul “Dezvoltare Turistică în Stațiunea Saturn”. Având în vedere prevederile Programului Operațional 2014 – 2020, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului; Prioritatea de investiții 7.1, investiția propusă urmează să beneficieze de susținerea entităților implicate în dezvoltarea locală (structuri asociative, reprezentanți ai societății civile, mediul de afaceri etc.).
în urma consultării publice, Primăria Mangalia va organiza o întâlnire a tuturor entităților menționate anterior pentru susținerea proiectului propus. Acest proces se va desfășura în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.
Conform memoriului tehnic, modernizarea stațiunii Saturn presupune reabilitarea străzilor Greenport, Henry Ignatie, Corneliu Coposu, Lavrion prin asfaltarea drumurilor, refacerea trotuarelor și amplasarea de mobilier urban, amenajarea de parcări, piste de biciclete, alveole cu plante și copaci unde este posibil. De asemenea, se va crea un sens giratoriu, se vor amenaja spațiile verzi, se vor moderniza stațiile de transport public, se va reconfigura rețeaua de iluminat stradal și se va monta un sistem de supraveghere video a străzilor propuse pentru reabilitare.
Sursă foto: www.litoralulromanesc.ro