Forumul Internațional pentru Turismul de Sănătate, ediția a III-a

Forumul Internațional pentru Turismul de Sănătate, ediția a III-a
person Horeca
access_time_filled

turismmedicalFundația Amfiteatru și Colegiul Medicilor din România organizează în perioada 8 – 10 noiembrie la Târgu Mureș cea de-a treia ediție a Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate. Precedentele ediții au determinat o amplă dezbatere la nivelul autorităților și specialiștilor din țară și străinătate influențând demersuri concrete în privința definirii strategiei și evoluției turismului de sănătate în România, precizează organizatorii într-un comunicat.

Ca urmare a acestor dezbateri și analize, în Guvernul României s-a aprobat Memorandumul privind Dezvoltarea și promovarea turismului de sănătate. Activitatea grupului de lucru interministerial prevăzut în memorandum are în vedere înlăturarea disfunctionalităților care afectează domeniul și consolidarea produselor turistice de sănătate din țara noastră, iar elementele importante ale programului guvernamental vor fi prezentate în cadrul evenimentului„, se arată în comunicat.

Potențialul recunoscut al României pentru turismul de sănătate poate fi afectat pozitiv sau negative de schimbările produse în mediul internațional. „Directiva 2001/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2009 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale trans-frontaliere poate fi considerată o mare șansă pentru țara noastră dar, totodată și o posibilă cale de migrare a acestor oportunități naționale catre alte zone dacă nu există preocupare pentru calitate și utilizarea superioară prin inovare și retehnologizare a structurilor și instalațiilor existente, marketing adecvat, preocupare pentru dezvoltarea capitalului uman”, afirmă organizatorii Forumului.

Pe plan internațional turismul de sănătate reprezintă unul din domeniile cu dinamică foarte ridicată iar studiile de specialitate sunt extrem de optimiste în ceea ce privește viitorul domeniului.

Ediția a treia a forumului se va focusa pe promovarea concretă a potențialului turismului de sănătate din România din perpectiva ultimelor tendințe și orientări știintifice și profesionale, a cerințelor pieței europene și internaționale, a avantajelor competitive pe care România le oferă.

Vor participa reprezentanți ai autorităților publice din țara noastră, ai organismelor internaționale, specialiști români și străini, exponenți importanți din domeniul sănătății și turismului, asiguratori etc.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.turismuldesanatate.ro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302