ITB Berlin 2014: 10.147 de expozanți din 189 de țări

ITB Berlin 2014: 10.147 de expozanți din 189 de țări
person Horeca
access_time_filled

targturismberlinEdiția 2014 a Târgului Internațional de Turism de la Berlin (ITB Berlin), cel mai mare târg de profil din lume, care se desfășoară în perioada 5 – 9 martie, reunește 10.147 companii expozante din 149 de țări pe o suprafață de 160.000 metri pătrați, au anunțat organizatorii.

Numărul expozanților internaționali la ediția de anul acesta este cel mai mare de până acum. Mai mult de două treimi dintre expozanții care își prezintă produsele și serviciile în cele 26 de săli din incinta Berlin Exhibition Grounds, sunt din străinătate. Numărul de vizitatori internaționali se așteaptă de asemenea să crească semnificativ. În total, 110.000 de vizitatori de specialitate sunt așteptați să participe la târgul de la Berlin.

„ITB Berlin oglindește întregul lanț de valoare adăugată a industriei turistice internaționale și se mândrește cu cea mai mare participare de expozanți internaționali din lume. ITB Berlin este de asemenea o platformă de cunoaștere de top. Expozanții și vizitatorii pot afla ultimele trenduri și inovații, informații despre exploatarea de noi piețe și să asculte opinii pertinente despre subiectele actuale din industria turistică”, a declarat Cristian Göke, CEO ITB Berlin.

Standul României la Târgul de Turism de la Berlin găzduiește 57 de expozanți români: operatori economici din domeniul turismului, autorități locale, asociații de promovare a zonelor turistice românești, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale pentru Turism. În primele trei zile de târg, zilele dedicate specialiștilor, aceștia au întâlniri stabilite cu parteneri sau potențiali parteneri, cu agenții colaboratoare, urmând ca în ultimele două zile aceștia să își prezinte publicului larg pachetele de oferte și programele turistice.

În cadrul strategiei de promovare a turismului românesc, piața germană reprezintă o piață prioritară, cifrele privind numărul sosirilor vizitatorilor germani sau al înnoptărilor în unitățile de cazare din România indicând o clasare a Germaniei în topul primelor 3 țări emițătoare de turiști. Piata germană este una diversă, cererea venind din partea tuturor segmentelor, oferta fiind pe măsură„, afirmă reprezentanții ANT într-un comunicat.

„România are marea șansă de a se bucura de existența Dunării, fluviul care străbate aproape jumătate din Europa și își revarsă apele în Marea Neagră formând un paradis mirific: Delta Dunării. Turismul de agrement, de aventură, balnear, turismul în Delta Dunării, turismul de afaceri, ecoturismul, turismul rural sunt doar câteva din ofertele pe care tara noastră le promovează si vom continua să le promovăm pentru turiștii germani”, a precizat președintele ANT Răzvan Filipescu, care participă la târgul de la Berlin.

Prezentări despre Dunăre și Delta Dunării, precum și o dezbatere cu privire la asumarea răspunderii în cadrul dezvoltării și elaborării proiectelor ce țin de Dunăre vor fi realizate în cadrul proiectului „Danube Info”.

Pe parcursul desfășurării târgului de turism președintele Răzvan Filipescu va avea întâlniri cu Președintele Comisiei Parlamentare pentru Turism din cadrul Parlamentului German, Heike Brehmer, cu Directorul Regional pentru Europa din cadrul OMT, Isabela Garana, cu reprezentanții touroperatorilor germani în scopul continuării campaniilor de promovare începute cu aceștia în 2013.

Miercuri va fi organizată în cadrul standului național „Seara românească”, eveniment la care vor participa parteneri ai României din diverse sectoare, guvern, administrație, sectorul public și privat.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302