Litoralul românesc și Delta Dunării, promovate la Bruxelles

Litoralul românesc și Delta Dunării, promovate la Bruxelles
person Horeca
access_time_filled

promovarelitoralbruxellesPreședintele Asociației Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, împreună cu reprezentanții Biroului Român Privat de Turism din Bruxelles și touroperatorul belgian Maxitours, specializat în destinația România, au susținut joi, 6 februarie, o conferință de presă de promovare a Litoralului Românesc și Deltei Dunării, la Târgul de turism „Salon des Vacances”.

Ca parte a strategiei de promovare a Litoralului și a Deltei Dunării, delegația Asociației Litoral Delta – Dunării promovează Dobrogea turistică în capitala Europei, într-un eveniment la care au fost invitați peste 30 de jurnaliști străini de turism acreditați la Bruxelles, precum și directori ai rețelelor de agenții de turism din Belgia.

La conferință au fost prezentate filme și materiale de promovare specifice, în timp ce participanții s-au delectat cu produse specifice pescărești, alături de renumitele vinuri dobrogene, pe muzică tradițională românească.

„(…) Promovăm în inima Europei cele două destinații turistice pe care le reprezentăm, și anume litoralul românesc și Delta Dunării. Cu această ocazie, vom lansa în premieră internațională, primul film oficial de promovare a stațiunii Mamaia, realizat de către Asociația Litoral – Delta Dunării din fonduri ce provin din Taxa de Promovare aplicată agenților economici ce activează în stațiunea Mamaia – Sat Vacanță. Vom continua să promovăm destinațiile turistice românești pe piețele internaționale pe care le considerăm strategice, pentru a atrage mai multi turiști străini în vacanțe în România”, a declarat Corina Martin, Președintele Asociației Litoral – Delta Dunării și Federației Asociațiilor de Promovare Turistică.

Sursa: www.anat.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302