Răzvan Filipescu: “Vom intensifica promovarea României în țările arabe”
Președintele Autorității Naționale pentru Turism, Răzvan Filipescu a afirmat ieri că se va intensifica promovarea României ca destinație turistică în țările arabe, precizând că potențialul pieței arabe este uriaș și că speră într-o creștere a numărului de turiști egipteni în țara noastră.
Președintele ANT, Răzvan Filipescu, și vicepreședintele ANT, Mirela Matichescu, s-au întâlnit joi, 13 iunie, cu o delegație egipteană condusă de Nivine Abdelrahman – Ministru Plenipotențiar Comercial al Ambasadei Republicii Arabe Egipt. Din delegație au mai făcut parte reprezentanți ai Autorității pentru Dezvoltarea Turismului din Egipt.
Discuțiile dintre reprezentanții celor două state au avut ca temă principală promovarea turismului între cele două țări, cunoscut fiind interesul turiștilor pentru ambele destinații. Cele mai importante ramuri identificate au vizat turismul de sănătate, ecoturismul, dar și serviciile pe care țara noastră le poate oferi turiștilor din Egipt.
„Oficialii egipteni și-au exprimat interesul pentru aprofundarea colaborării cu România în domeniul turismului, prin găsirea de parteneri care să asigure servicii turiștilor egipteni, și semnarea unui acord de cooperare la nivelul autorităților centrale în turism din cele două țări”, se arată într-un comunicat emis de Autoritatea Națională pentru Turism.
„Vom intensifica promovarea țării noastre ca destinație turistică în țările arabe. Potențialul pieței arabe este uriaș, la fel ca și potențialul turistic al României. Prin această colaborare, sperăm să crească numărul de turiști egipteni în țara noastră pe turismul de sănătate și ecoturismul. O mai bună poziționare a României pe piața internațională se poate face prin promovarea produselor turistice competitive. Mă refer la turismul balnear și de întreținere, turismul activ și de aventură, circuitele culturale, turismul rural, turismul în natură și city break” a declarat Răzvan Filipescu.
Președintele ANT a invitat delegația egipteană să participe la Conferința internațională „Identificarea avantajelor competitive ale unei destinații turistice – oportunități și provocări pentru dezvoltarea durabilă a turismului României” care va avea loc în perioada 3 – 5 iulie 2013 la București și în Delta Dunării.