Record în istoria participării României la World Travel Market
România a participat la Târgul Internațional de Turism World Travel Market din Londra încă de la prima ediție, dar anul acesta s-a înregistrat un record din punct de vedere al participanților, informează Autoritatea Națională pentru Turism.
Standul național a găzduit peste 60 de companii, dintre care 80% au fost agenții de turism, 5% hoteluri, 15% asociații de promovare turistică regionale și companii aeriene. Peste 40% dintre expozanții români au participat pentru prima oară la WTM Londra.
Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Turism, Mirela Matichescu, a condus delegația României la ediția din acest an a târgului, care s-a desfășurat la Londra, Regatul Unit al Marii Britanii, în perioada 3-6 noiembrie a.c.
„World Travel Market este cea mai mare manifestare de turism din lume și este adresată exclusiv profesioniștilor. Interesul manifestat de către reprezentanții industriei de turism din România pentru acest eveniment demonstrează că piața de profil a ajuns la o maturitate ce ne permite să ne prezentăm în fața întregii lumi ca o destinație turistică complexă. Prin participarea la târg în standul pus la dispoziție gratuit de către Autoritatea Națională pentru Turism, co-expozanții români au avut ocazia să își prezinte direct oferta turistică partenerilor din întreaga lume, dar și să semneze contracte cu touroperatorii internaționali„, a declarat Mirela Matichescu.
În cele trei zile de târg, delegația Autorității Naționale pentru Turism a mai participat la Summitul Miniștrilor, la întrevederi cu reprezentanți ai Organizației Mondiale a Turismului și ai industriei turistice din țările participante la manifestare.
Pe perioada manifestării expoziționale, vicepreședintele ANT a promovat în mod direct România ca și destinație turistică prin interviuri pentru BBC, Euronews dar și pentru alte publicații specializate.