Republica Moldova a atras peste 400.000 vizitatori străini în T1
Republica Moldova a atras peste 400.000 vizitatori străini în primul trimestru al acestui an (423.468 mai exact), informează Agenția Turismului a Republicii Moldova pe site-ul propriu.
Această performanță se datorează faptului că Republica Moldova a decis ajustarea statisticii în domeniul turismului la Recomandările Organizației Mondiale a Turismului privind statistica turismului, subliniază reprezentanții Agenției.
Din cei 423 468 vizitatori străini, ponderi mai însemnate în numărul total de vizitatori străini, le-au revenit cetățenilor din Ucraina (43,8% – 185.450 persoane), România (37,8% – 159.952 persoane), Federația Rusă (8,2% – 34.835 persoane), Italia (1,1% – 4581 persoane), Turcia (1,1% – 4579 persoane), Israel (0,8% – 3177 persoane), Germania (0,6% – 2713 persoane), Statele Unite ale Americii (0,6% – 2550 persoane), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (0,3% – 1029 persoane), Suedia (0,2% – 843 persoane), alte țări (5,6% – 23579 persoane).
Din total vizitatori, 340.690 au traversat frontiera avînd ca mijloc de transport – auto, 70861 – aerian, 11871- feroviar și 44 – fluvial.
În aceeași perioadă s-au înregistrat 1.160.677 plecări ale vizitatorilor moldoveni în străinătate.
Includerea în uz a indicatorilor statistici sosiri ale vizitatorilor străini și plecări ale vizitatorilor moldoveni contribuie la sporirea vizibilității turistice a țării și la avansarea esențială a Republicii Moldova în clasamentul internațional al țărilor vizitate.