Sondaj: Ce planuri de vacanță au românii pentru 2014

Sondaj: Ce planuri de vacanță au românii pentru 2014
person Horeca
access_time_filled

planurivacantaromaniConform unui studiu realizat de Mercury Research în februarie 2014, 22% dintre românii cu vârsta peste 18 ani nu au fost în vacanță anul trecut, iar în 2014 numărul acestora se va dubla, întrucât jumătate dintre români declară că nu au în acest moment planuri de vacanță pentru acest an. Cea mai populară destinație turistică a fost anul trecut România, fiind aleasă de aproape jumătate dintre români. La distanță mare față de România, în topul țărilor vizitate s-au situat Italia (13%), Ungaria (12%) și Bulgaria (12%). Alte țări în care românii au ales să-și petreacă vacanțele anul trecut au fost Grecia, Germania, Austria, Turcia și Spania.

Anul acesta, doar jumătate dintre români intenționează să meargă în vacanță, iar o treime își planifică următoarea vacanță abia pentru 2015. În 2014, România rămâne atracția turistică cea mai importantă, fiind cea mai probabilă destinație pentru unul din patru români care intenționează să meargă în vacanță. Grecia (14%) și Italia (6%) sunt următoarele țări pe lista preferințelor de vacanță pentru 2014. În același timp, circuitele care includ mai multe țări sunt o alternativă preferată de 15% dintre români.

Varianta de transport cea mai utilizată pentru deplasările internaționale a fost mașina personală/privată (52%), fiind urmată de călătoria cu avionul (47%). Pentru vacanțele în țară, doar 8% dintre români au ales avionul, în timp ce 85% mașina personală/privată.

Românii sunt influențați într-o mare măsură de experiențele anterioare sau de recomandările prietenilor în alegerea destinațiilor de vacanță. Peste 80% dintre cei care plănuiesc să meargă în vacanță anul acesta nu au făcut niciun fel de rezervare, și doar 7% și-au aranjat deja în întregime toate detaliile de călătorie, precum transportul și cazarea.

În această perioadă, operatorii de turism au un potențial considerabil, întrucât majoritatea celor care vor pleca în vacanță nu și-au organizat încă sejururile. Însă, odată cu venirea primăverii, încep să se facă planificările pentru concediile de vară și sunt urmărite îndeaproape ofertele timpurii care au avantajul unor prețuri mai bune față de cele din sezon. Studiul realizat de noi arată că operatorii de turism trebuie să își concentreze oferta cu precădere pe România și pe țările care se află în topul preferințelor și să se asigure că oferă cele mai bune servicii, întrucât românii sunt foarte sensibili la recomandările celor din jur„, a declarat Ioan Simu, director general Mercury Research.

Studiul a fost realizat în luna februarie 2014, prin interviuri online în panelul Mercury Research, pe un eșantion de 1078 de respondenți cu vârsta peste 18 ani. Eroarea maximă de eșantionare este de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.

Mercury Research este cea mai mare companie independentă de cercetare de piață din România. Prezentă pe piața din România din anul 1994, compania oferă soluții de cercetare adaptate domeniilor precum: bunuri de larg consum, retail, financiar-bancar, IT&C, media, sănătate, industria auto sau social.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302