Taxă de promovare turistică la Oradea

Taxă de promovare turistică la Oradea
person Horeca
access_time_filled

oradea3Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) anunță că începând de săptămâna aceasta, la Oradea, se înregistrează oficial al doilea model al Taxei de Promovare Turistică instituit în România, după cel implementat de Asociația Litoral – Delta Dunării, în cazul Taxei de Promovare Mamaia-Sat Vacanță, cu 3 ani în urmă.

“Primăria Constanța a fost atunci prima autoritate publică locală din România care a înțeles și adoptat propunerea pe care o făceam de 3 ani deja, mai multor primari de pe Litoral, de a implementa o Taxă de Promovare care să fie plătită de agenții economici cu activitate în turismul din stațiune, dar care să fie alocată spre utilizare Asociației de Promovare a Turismului Litoral-Delta Dunării”, precizează reprezentanții Federației.

“Taxa de Promovare a stațiunii Mamaia-Sat Vacanță a generat un buget care a permis Asociației Litoral-Delta Dunării să deruleze campanii, evenimente și materiale de promovare de care Mamaia nu dispunea! Numai în acest an, Asociația Litoral-Delta Dunării și aeroportul Constanța au reușit să atragă două noi companii aeriene și trei rute noi către Litoral! Avem o strategie locală de promovare și continuăm să ne dezvoltăm! Susținem propriile Conferințe de promovare în țările pe care ne focusăm și realizăm materiale și evenimente de promovare de talie națională și internațională! Facem astfel management de destinație. Astăzi înregistrăm o mare victorie la nivelul turismului românesc. A doua Taxă de Promovare Turistică instituită de o primărie din România, iar principiul rămâne același, și anume: Bugetul va fi alocat Asociației pentru Promovarea Turismului Oradea!

Am convins, în acești ultimi ani, 15 Consilii Judetene (ALDD are două Consilii Județene în componență!) și peste 100 de primării din România să adere sau să constituie Asociații de Promovare a Turismului alături de noi, operatorii privați din turismul local!

Felicităm pe această cale colegii de la Asociația de turism Oradea, primarul și întregul Consiliu Local Oradea, pentru că urmează modelul nostru și pentru că au dovedit că se poate! Vom promova mai departe, prin Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România, Parteneriatul Public-Privat, motorul și cheia dezvoltării și promovării turismului românesc.

Așa cum am declarat oficial, Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) continuă să solicite înființarea unui Minister al Turismului (care să facă numai reglementarea cadrului legal) și a Organizației Române de Turism (care să administreze promovarea României, în parteneriat public-privat). Cerem oficial trecerea la REFORMĂ în TURISM”, a declarat Corina Martin, Președintele Asociației Litoral-Delta Dunării și Președintele FAPT.

Sursă foto: www.cetatea-oradea.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302