Turismul rural, alegerea numărul 1 a românilor de 1 Mai

Turismul rural, alegerea numărul 1 a românilor de 1 Mai
person Horeca
access_time_filled

În pofida vremii nefavorabile, turismul rural a reprezentat alegerea numărul unu a românilor, ca număr de turiști, în perioada 1-4 mai, potrivit Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC). Gradul de ocupare a variat între 50 și 95%, în funcție de regiune.

„Dacă inițial erau confirmate circa 35.000 de rezervări, numărul turiștilor care au ales pensiunile s-a dublat pe ultima sută de metri. Este o tendință normală, ținând cont că prognozele meteo inițiale nu au fost cele mai favorabile. Unii turiști au renunțat la alte destinații în favoarea turismului rural, iar alții s-au hotărât cu câteva zile înainte. Pe de altă parte, a contat mult faptul că românii au beneficiat de 4 zile libere”, subliniază Mișu Chiruc, președintele executiv al Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural ” ANTREC.

Potrivit ANTREC, orientarea turiștilor români către pensiuni are două motive. În primul rând, din ce în ce mai mulți români optează pentru tradiții, liniște și un cadru natural deosebit. Pe de altă parte, la ora actuală există peste 6000 de pensiuni autorizate în aproape toate regiunile țării, fiind extrem de accesibile pentru turiști. Bucureștenii aleg prioritar zona Bran-Moieciu, clujenii – Maramureș sau zona Apusenilor, ieșenii – Neamț și Bucovina.

turismrural1mai

Delta Dunării a înregistrat, pentru cele circa 100 de pensiuni din zonă, un grad de ocupare de circa 60%. „Vremea a fost totuși favorabilă și să nu uităm că în perioada aprilie-mai asistăm la spectacolul întoarcerii păsărilor migratoare. Turiștii au optat pentru excursii în pădurea Letea, la Caraorman, Sf. Gheorghe, Sulina și au putut admira fauna și vegetația luxuriantă”, precizează Silviu Gheorghe, președintele ANTREC ” filiala Tulcea.

În județul Brașov, pensiunile au înregistrat un grad de ocupare cuprins între 90 și 95%, cea mai solicitată regiune fiind Bran ” Moieciu ” Fundata. « Majoritatea turiștilor au ales 3 nopți de cazare, de joi până duminică. Ca activități de divertisment, aceștia au optat pentru drumeții, plimbări cu bicicleta ori cu căruța sau pentru picnicuri la marginea pădurii »,  declară Mioara Stoian Vișan, președinte ANTREC ” filiala Brașov.

Cele mai solicitate zone de turism rural, pentru perioada 1 Mai, au fost Bran – Moieciu -Fundata, Bucovina, Neamț, Vrancea, Maramureș, nordul Olteniei, Mărginimea Sibiului, Apuseni dar și Delta Dunării.

Programul Vacanță la țară se reia pentru perioada 4 mai – 13 iunie

Duminică, 4 mai, o dată cu încheierea minisejurului de 1 mai, se reia cea de-a XXIII-a ediție a programului special „Vacanță la țară”, care se va încheia pe 13 iunie. Ca în fiecare an, acest program este inițiat și organizat de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural ” A.N.T.R.E.C. România. Destinatarii programului sunt toate categoriile de turiști, care au oportunitatea de a descoperi viața satului, tradițiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism și nu în ultimul rând, pot servi o masă tradițională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (A.N.A.T.) a propus valorificarea acestuia si prin agentiile de turism membre, la fel ca în toamna trecută.

Iată care sunt tarifele practicate de către pensiuni pentru actuala ediție a programului „Vacanță la țară”:
–    pensiuni de 2 margarete – 175 lei/ persoană              
–    pensiuni de 3 și 4 margarete  – 225 lei/ persoană
–    pensiuni de 5 margarete  – 290  lei/ persoană

În tarif sunt incluse 5 nopți cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302