Un nou proiect pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, finanţat de UE
Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, a semnat pe 12 decembrie a.c., la Drobeta Turnu Severin, contractul pentru proiectul „Crearea unei infrastructuri publice de turism și dezvoltarea funcționalităților în orașul Baia de Aramă”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.
Proiectul al cărui obiectiv este dezvoltarea funcțiunilor turistice ale orașului Baia de Aramă a primit alocare financiară nerambursabilă în valoare de 4,58 milioane lei, din care 4,2 milioane lei reprezintă contribuția Fondului European de Dezvoltare Regională.
„Este un proiect care, nu cu foarte mulți bani, va ajuta la dezvoltarea localității Baia de Aramă și a zonei adiacente. Are o valoare de peste zece milioane de lei și cuprinde realizarea unui complex turistic, inclusiv drumuri și pârtii de schi. Se adresează la peste 400 000 de cetățeni atât din Mehedinți, cât și din județele învecinate”, a declarat Liviu Dragnea la semnarea contractului de finanțare.
Proiectul are o durată de implementare de 18 luni, este derulat prin Programul Operațional Regional 2007-2013 (POR) și își propune valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice din zonă.
Liviu Dragnea a precizat ca POR este cel mai dinamic program operațional european din România, situație datorată faptului că este singurul program descentralizat: „Dinamica POR este grăitoare: în ultimii șase ani, au fost absorbite fonduri europene în valoare de 656 milioane euro, iar în acest an, doar în ultimele șapte luni, am atras circa 1 miliard”.