“Avem chefi extraordinari în România”

“Avem chefi extraordinari în România”
person Horeca
access_time_filled

Gastronomia se dezvoltă în România, odată cu creșterea nivelului de pregătire a bucătarilor români și cu deschiderea tot mai mare a consumatorilor către ingrediente și preparate noi, este de părere Daniela Sima, Directorul de Marketing Selgros Cash&Carry România. Daniela Sima apreciază că, în momentul de față, “avem chefi extraordinari în România” și că “piața horeca evoluează”, subliniind că concurența este bună, pentru că nu face altceva decât să ducă la progres.

Selgros Cash&Carry România și-a asumat misiunea de a contribui la dezvoltarea gastronomiei din România, una dintre acțiunile sale în acest sens fiind organizarea, an de an, la nivel național, a competiției profesionale „Arena Bucătarilor”, un efort apreciat de profesioniști, care crește frumos de la an la an și al cărui principal beneficar este întreaga piață horeca. O competiție gastronomică (ca orice altă competiție, sportivă ș.a.) nu face altceva decât să provoace participanții să iasă din zona lor de confort, să se pregătească / antreneze pentru concurs, să-și învingă emoțiile și, într-un final, să-și “măsoare” forțele cu alții (și cel mai important cu ei înșiși!), în fața unui juriu, de data aceasta profesionist.

Despre ediția de anul acesta a concursului Arena Bucătarilor și evoluția gastronomiei în România, am povestit cu Daniela Sima, cu ocazia finalei “Arena Bucătarilor 2016″, care s-a desfășurat în perioada 6-8 septembrie, la București.

Care este scopul concursului Arena Bucătarilor și ce a adus nou ediția de anul acesta?

Așa cum am spus de mai multe ori, Selgros Cash&Carry își asumă misiunea și responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea gastronomiei din România și, evident, la educația și dezvoltarea chefilor bucătari și a comunității de chefi. Arena Bucătarilor a ajuns în acest moment la un nivel foarte ridicat, sigur că este loc de mai bine, dar concursul a crescut foarte mult de anul trecut până anul acesta și, așa cum spune Cezar Munteanu, Arena Bucătarilor ar putea deveni foarte ușor un campionat național. Asta ne bucură foarte mult, ne-am bucurat că anul acesta am avut oameni noi, chefi noi care au venit în concurs, asta înseamnă că interesul s-a propagat și că chefii au fost dornici să intre în competiție.

Pentru că ne-am dorit să ridicăm nivelul concursului, anul acesta am adus în juriu chefi din străinătate, am avut chefi străini cu experiență vastă în bucătăriile internaționale. Am făcut acest lucru nu pentru că nu avem încredere în chefii bucătari din România, din contră, avem maeștri în arta culinară extraordinari în România, avem chefi extraordinari, dar ne-am dorit să aducem experiențe noi, chefi bucătari cu o altă viziune, o altă perspectivă, care să vină cu acest „touch” al gastronomiei europene. Al doilea motiv pentru care am adus jurați străini este că vrem să fim obiectivi și fairplay. Bazele acestui concurs sunt de corectitudine, obiectivitate și fairplay.

Ceea ce am făcut anul acesta în plus a fost „Chefs Day”, a fost o zi extraordinară, cu multe demonstrații, workshop-uri, dedicată profesioniștilor și pasionaților de gătit; i-am avut alături pe partenerii noștri de la Europa FM, care au făcut la radio „Săptămâna culinară Selgros”. Vlad Petreanu și George Zafiu au gătit împreună cu Cezar Munteanu și Claudiu Costea. A fost o zi foarte frumoasă, care s-a terminat cu un training pe care l-au susținut jurații, nu doar jurații din finală ci și din membri ai juriului semifinalelor, cum ar fi: Chef Constantin Ghimpu, Nico Lontras, Ștefan Popescu, Iosif Ștefănescu, Adi Pop. Ei au fost de față, am avut toți finaliștii aici și li s-a oferit un feedback, li s-a spus cam ce se jurizează, la ce să fie atenți. A fost un fel de pregătire, a fost inițiativa lui chef Ioan Florescu care ne-a spus anul trecut că ar fi bine să facem un training în care să explicăm concurenților la ce să fie atenți.

în ce a constat concursul din acest an?

Am început prin luna martie, am avut 5 semifinale și de la fiecare semifinală am ales 3 câștigători, cu excepția celei de la București, unde am ales 4 câștigători. în total au fost 16 finaliști. Am avut o experiență negativă anul acesta pentru că, așa cum știți, în finală au fost doar 14 concurenți, unul dintre chefii care a intrat în finală a plecat să lucreze în străinătate, iar celălalt pot spune că a abandonat. Că cei care se înscriu în această competiție trebuie să-și asume această responsabilitate pe care o au, de a merge până la capăt. Pentru că iei șansa altcuiva, care și-ar fi dorit să fie în finală și nu este corect față de ceilalți. Fiecare chef are această responsabilitate de a-și asuma, atunci când intră într-o competiție, că trebuie să meargă până la capăt.

Revenind la finală, aceasta a constat în 2 probe. Concurenții au trebuit să realizeze un main course, pentru care au avut la dispoziție pui, ceapă verde, morcovi și 3 feluri de ciuperci, ca ingrediente obligatorii, și un desert, pentru care au avut la dispoziție aluat fraged, ciocolată,
l-am avut ca partener pe Callebaut, și pere. Finaliștii au primit dinainte ingredientele obligatorii și ei ne-au trimis listele cu ingredientele suplimentare pe care și le doresc. în prima zi de concurs au fost 7 finaliști și în a doua zi la fel, s-a tras la sorți pentru a nu se crea nemulțumiri.

De ce credeți că este important ca un bucătar să iasă, din bucătaria lui și să-și măsoare forțele cu alții?

Ca să fii cel mai bun trebuie să concurezi cu cei mai buni. Și în bucătăria ta nu poți face asta. Trebuie să ieși din mediul tău. La o competiție ai emoții, și asta face parte din viață, pentru că trebuie să reușești să te controlezi, să-ți stăpânești emoțiile și să te concentrezi pur și simplu pe ceea ce ai de făcut. Concurența duce întotdeauna la progres. Și noi, Selgros Cash & Carry, activăm pe o piață unde activează mulți jucători, dar asta nu ne sperie și încercăm să fim din ce în ce mai buni, încercăm să fim mai creativi, să venim în întâmpinarea tuturor clienților noștri și să le satisfacem necesitățile.

Din perspectiva organizării acestui concurs, cum simțiți deschiderea bucătarilor și a proprietarilor horeca în ceea ce privește participarea la competiție?

Sunt mult mai deschiși. Noi simțim că piața evoluează, gastronomii se dezvoltă și vin în întâmpinarea acestor competiții. Nu putem să zicem că toți, evident, încă mai există reticențe, pentru că unora le este teamă că dacă un bucătar vine la o competiție după aceea îi pleacă din locație. Probabil că asta este frica proprietarilor de locații. Dar eu spun că este foarte bine să îți trimiți cheful bucătar să învețe și să devină din ce în ce mai bun pentru că sunt convinsă de faptul că un client va reveni acolo unde a mâncat foarte bine. Este de departe cel mai important aspect. De aceea și noi, Selgros Cash&Carry, încercăm să păstrăm calitatea, să aducem produse noi, proaspete, să avem o diversitate foarte mare. Facem acest lucru pentru că știm că mâncarea este foarte importantă.

Aveți un număr mare de clienți horeca. Cum simțiti piața?

Cred că am început să urcăm, am fost cu toții afectați în perioada de criză, dar acum începem ușor-ușor să creștem. Eu zic că piața crește în acest moment.

Care credeți că sunt principalii factori care au dus la această creștere?

Clienții sunt mai deschiși, pentru că au călătorit, iar atunci când vin înapoi în țară vor să găsească mâncarea și preparatele pe care le-au gustat în străinătate. Mai contribuie la această creștere și show-urile culinare televizate și ne bucurăm că avem și noi emisiunea noastră, care crește de la ediție la ediție. Avem un rating foarte bun, feeback-uri foarte bune, și ne dorim să transmitem și acolo informații cât mai utile pentru clienți și pentru consumatori. Eu sunt convinsă că aceste emisiuni culinare contribuie la dezvoltarea gastronomiei din România, dar și la educarea consumatorilor finali. Și cu cât consumatorul final este mai deschis, cu atât este mai bine pentru chefi și pentru patronii de restaurante.

Ce acțiuni mai aveți în plan, pe zona de horeca, până la sfârșitul anului?

După Arena Bucătarilor, ne vom duce la competiția „Les Chefs en Or” în noiembrie, Daniel Ardelean ne va reprezenta la juniori. Este un obiectiv important pentru noi, trebuie să ne apărăm locul 1, Emanuel Mocan a fost câștigătorul din 2014, atunci când am fost peste Franța, Germania, Elveția, Rusia sau Polonia. Această competiție, care este a grupului TransGourmet, a devenit din ce în ce mai aprigă, juriul este de mare valoare, iar exigențele sunt maxime.

Diana SBâRCEA

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302