Bilanţul turismului românesc pe 2011

Bilanţul turismului românesc pe 2011
person Horeca
access_time_filled

Ministrul turismului, Elena Udrea a susținut astăzi o conferință de presă în care a prezentat bilanțul Ministerului pe 2011, dar și ce îi așteaptă pe operatorii de turism din România în 2012. Elena Udrea a declarat că turismul românesc a înregistrat o creștere de 17% în 2011, numărul turiștilor ajungând la 6.024.300, din care 78,1% sunt turiști români și 20,9% turiști străini. Această creștere, alături de faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului este lider la nivel național în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, reprezintă cele mai mari realizări ale MDRT în 2011, a declarat Elena Udrea, care a adăugat că turismul este „șansa de relansare a economiei românești”.

elena2

Până la data de 9 decembrie a.c, din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, erau semnate 2.382 de contracte de finanțare, în valoare totală de aproximativ 4,558 de miliarde de euro; de asemenea, erau finalizate 426 de proiecte la nivelul întregii țări, în valoare de 257 de milioane de euro. „La sfârșitul anului 2011 putem să spunem că am reușit să ne menținem primii în ceea ce privește contractarea fondurilor europene dar și la plățile efective făcute eurodin fondurile europene pe proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional (POR). După cum știți la mijlocul acestui an au fost suspendate plățile pentru proiectele finanțate din fonduri europene pentru toate programele operaționale. În urmă cu câteva zile am putut să anunț că pentru POR s-au reluat aceste plăți și că avem facturi de 200 milioane euro, pentru care o să solicităm rambursare de la Comisia Europeană. Această sumă este suma pe care noi am achitat-o de la momentul suspendării plăților și până acum, din bugetul Ministerului și pentru care acum solicităm rambursare de la CE. Am ajuns la suma de 1 miliard de euro plătiți efectiv pe proiecte europene și ne apropiem de 500 milioane euro sumă rambursată efectiv de la CE. Suntem primul minister la gestionarea fondurilor europene și avem ținte pentru 2012 care să ne mențină în poziția de lider”, a declarat Elena Udrea.
În ceea ce privește autorizarea turistică, în 2011, MDRT a eliberat 4642 de certificate de clasificare pentru structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, 2138 de certificare de clasificare pentru structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică, 1232 de licențe de turism, 2360 de brevete de turism, 190 de atestate de ghid de turism.
La capitolul promovarea turismului românesc, în anul 2011, MDRT a derulat 7 proiecte ce au avut ca obiectiv general promovarea imaginii turistice a României, finanțate prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile atrase prin aceste proiecte este de aproape 85 milioane lei.

cazPentru anul 2012, Elena Udrea a anunțat punctual câteva proiecte: începe reabilitarea cazinoului de la Constanța, se vor finaliza investițiile pentru FOTE 2013, se vor finaliza investițiile în infrastructura de schi din stațiunea Vidra, Voineasa și se va încerca preluarea infrastructurii de cazare din această stațiune de către MDRT, dar și construirea centrului balnear de la Băile Herculane. Elena Udrea a declarat și că în 2012 vor începe expropierile pe litoral cu stațiunea Eforie Nord. Prioritate în anul 2012 vor avea investițiile cu peste 80% grad de finalizare și investițiile care deservesc zone sau stațiuni turistice.
În ceea ce privește investițiile în infrastructura turistică, în 2011 au fost finalizate 4 obiective în cadrul subprogramului Schi în România, 3 obiective în cadrul subprogramului Dezvoltarea infrastructurii turistice din zona montană înaltă, 5 proiecte în cadrul subprogramului Dezvoltarea echilibrată și integrată a stațiunilor turistice balneare și 2 obiective în cadrul subprogramului Dezvoltarea echilibrată și integrată a zonei turistice din Delta Dunării și a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre. Iată stadiul acestor Subprograme derulate de MDRT:
Subprogramul Schi în România
–   12 proiecte de infrastructură de schi pentru care s-a alocat suma totală de 163.773.000 lei în județele Bihor, Brașov, Covasna, Hunedoara, Maramureș, Prahova, Suceava și Vâlcea.
–    22 pârtii de schi dintre care: 14 pârtii de schi reamenajate și 8 pârtii de schi noi.
–    19 instalații de producere zăpadă artificială.
–    O instalație nocturnă
–    8 instalații de transport pe cablu.
–    O trambulină K90.
–    O pârtie de sanie.
Subprogram Dezvoltarea infrastructurii turistice din zona montană înaltă
–    12 proiecte de infrastructură montană, pentru care s-a alocat suma totală de 11.942.000 lei în județele Alba, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Mehendinți.
–    9 baze de salvamont
–    4 refugii montane
–    14 trasee turistice reabilitate
–    Un camping
–    O peșteră amenajată
–    Proiecte finalizate în 2011: 3 proiecte. Consiliul Local Gârda de Jus – amenajare peșteră, Consiliul Județean Brașov – 3 trasee turistice reabilitate, 4 refugii montane, 5 baze de salvamont. Consiliul Județean Caraș Severin – o cabană de salvamont și un centru de informare turistică.
Subprogram Dezvoltarea echilibrată și integrată a stațiunilor turistice balneare
–    4 proiecte de infrastructură balneară, pentru care s-a alocat suma totală de 27.742.000 lei, în județele Harghita, Mureș, Sibiu și Vâlcea
–    Un complex balnear
–    Dotări pentur un complex balnear
–    8 băi tradiționale
–    Un muzeu balnear
–    6 lacuri sărate amenajate
–    2 lacuri dulci amenajate
–    Proiecte finalizate în 2011: 5 proiecte, și anume:
–    Consiliul Județean Harghita – 6 reabilitări băi tradiționale
–    Consiliul local Tușnad – un complex balnear
–    Consiliul local Praid – dotări complex balnear.
–    Consiliul local Ocna Sibiului  – 6 lacuri sărate amenajate, un traseu de cură.
–    Consiliul local Govora – muzeu balnear.
Subprogram dezvoltarea echilibrată și integrată a zonei turistice din Delta Dunării și a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre
–    5 proiecte de infrastructură litoral și Deltă, pentru care s-a alocat suma totală de 28.451.00 lei în județele Constanța și Tulcea.
–    Proiecte finalizate în 2011: 2 proiecte
–    Consiliul Județean Tulcea – 1 port turistic
–    Consiliul Local Mangalia – modernizare port turistic
Subprogram Dezvoltarea infrastructurii turistice culturale
–    2 proiecte de infrastructură culturală în valoare totală de 1.873.000 lei, în județele Mehedinți și Mureș.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302